Acum câteva zile am mers la Plaza cu o prietenă sa bem o cafea. În drum spre etajul I, ea a intrat să cumpere câte ceva dintr-un mare magazin cu produse cosmetice de firmă. Pe rafturi întinse generos, mii de produse sclipeau atrăgător sub lumina discretă a spoturilor. “Ce industrie”, m-am gândit…”femeile sunt foarte uşor tentate să devină forme fără fond”.
Un stereotip testat prin experimente de psihologie socială afirmă că frumuseţea exterioară reflectă frumuseţea interioară… însă în realitate, între cele două pare să nu fie nici un fel de corelaţie. Nu sunt nici direct, nici invers proporţionale…iar preocuparea pentru frumuseţea exterioară pare să crească exponenţial, în timp ce frumuseţea interioară a rămas o valoare valabilă mai mult în sfera religioasă. Ca orice preocupare în exces, cea pentru frumuseţea exterioară duce şi la paradoxuri – astfel încât, după mai multe operaţii estetice, unele femei ajung să arate ca nişte manechine de plastic, şi pe drumul în căutarea frumuseţii absolute devin din ce în ce mai urâte…