mai 16, 2008
Există o serie de specialişti pe care i-aş numi “evil” fără ca termenul să implice amuzament sau indulgenţă. În româneşte adjectivul corespondent a devenit prea echivoc pentru a fi folosit în acest caz, aşa că i-aş numi “rechini”. Rechini ai cunoaşterii…Sunt cei care se plasează în domenii de nişă, devin foarte buni experţi, şi apoi folosesc cunoştinţele şi experienţa lor nu numai pentru a obţine ceea ce se vrea de obicei (bani, proprietăţi, statut social, viaţă comodă, timp liber) ci le folosesc pentru a obţine putere. Odată ce dominarea celorlalţi devine obişnuinţă (dominaţie implicită, nu explicită) celelalte scopuri devin adiacente.
Între altele, psihologia şi comunicarea sunt domenii în care experţii alunecă uşor spre această atitudine. Deformările profesionale există oricum (cum ar fi la comunicatori, deprinderea de a analiza situaţiile de viaţă ca situaţii de comunicare) şi este greu de trasat graniţa între corect şi incorect în această privinţă. Eram odată într-o comisie de interviu împreună cu un psiholog şi am fost uimită, după ce ieşise un candidat, să aud o radiografie completă a acestuia: ce tip de temperament are, ce probleme interioare, din ce mediu provine, din ce tip de familie, ce relaţie a avut cu mama şi cu tatăl… poate că analiza aceasta ad-hoc voia doar să epateze, dar pe mine secvenţa m-a pus pe gânduri: da, putem ajunge foarte departe cu cunoaşterea, dar până unde?…
Am reuşit să termin de citit NLP- învaţă să convingi! de Richard Bandler, John La Valle: una din numeroasele cărţi “instrumentale” aflate astăzi pe piaţă, cărţi aşa-zis formatoare de abilităţi. Dincolo de faptul că transcrierea de discurs oral tip training este obositoare şi greu de urmărit, dincolo de conţinut (care merită o discuţie separată), mi-a atras atenţia “subteranul” acestei cărţi. Cunoaşterea poate da nu numai simetrie interioară, îndoieli metafizice, simţul datoriei faţă de alţii, curiozitate de a afla mai departe….poate da, la o altă categorie de indivizi, superioritate, suficienţă, dispreţ, orgoliu nemăsurat. Dorinţa de a transforma pe ceilalţi în instrumente poate atinge limitele absurdului: “Când am început să folosesc abordarea asta, le vindeam de obicei prostii de care nici nu aveau nevoie. Mă duceam în cămară şi mă gândeam, mmmm, ce aş putea vinde de acolo. L-am vândut unei persoane pe fiul meu. L-a adus înapoi; a păţit ce am păţit şi eu. Copilul ăsta e tare costisitor.” (p.117). (Pasajul poate să pară scris în glumă - dar cred că acolo unde vorbim despre subconştient şi tehnici de comunicare care se situează la limita paranormalului precum în cazul NLP, umorul este doar aparent.) Niciodată, nimeni nu va apare să spună: eu manipulez, eu urmăresc numai binele meu, eu urmăresc doar scopurile mele, scopurile mele sunt cele mai bune pentru că eu sunt cel mai inteligent : fiecare viziune individuală e coerentă, interpretarea depinde de discernământul celor care o receptează.
mai 23, 2008 at 1:31 pm
Este fascinanta, in unele situatii, maniera in care, termeni precum “competenta”, “abilitati”, “soft skills” primesc in prezent, in limbajul uzual semnificatii operationale de tipul “influenta”, “manipulare”, “control”, “dominare”, “subminare”.
Si cum, gratie popularizarii acestor sensuri, ajungem la o paradigma de existenta sociala ce capata din ce in ce mai multa actualitate, de tipul “dominare-dominat”, fara nici un pic de etica/moralitate/remuscari de constiinta.
Am incercat sa citesc cartea lui Bandler cu catva timp in urma dar nu am reusit sa rezist.
Continutul e dezastruos, cu lipsuri mari in partea de structurare logica a ideilor, iar forma lasa si ea de dorit.
Fraze de genul:”Patrundeti in mintile lor, trageti de imagini in sus sau in jos, pozitionandu-le asa cum va convine,in functie de scopurile dvs.” sunt urmate imediat de remarci precum “NLP nu este o metoda de a manipula oamenii;va va invata insa sa deschideti calea pentru ca procesele naturale ale acestora sa lucreze in favoarea dvs.”(??!)
S-a remarcat in studii, faptul ca cei care isi aleg arii de activitate cu efecte formative/restructurante si cu impact direct asupra oamenilor de tipul psihologiei(consilieri,psihologi,terapeuti), comunicarii(formatorii de opinie publica) doresc intr-un anumit grad sa le fie satisfacute nevoile de valorizare, recunoastere sociala, prestigiu si chiar uneori cele de putere si control social.
Insa aceste domenii, si se trece cu foarte mare nonsalanta in unele situatii peste acest aspect, implica si un foarte mare grad de responsabilitate sociala.
Si psihologul si comunicatorul trebuie sa fie foarte atenti ce comunica,in ce maniera comunica, si la modul in care se raporteaza in relatia cu clientul/publicul.
Lucru pe care il uita paradoxal, marii specialisti ce impanzesc literatura instrumentala din librarii.
Iar, din nefericire, cititorii inca mai sunt atrasi de spectrul fascinant al puterii obtinute instant.
mai 23, 2008 at 4:58 pm
Pe mine ma lasa la temperatura camerei inflatia de tehnici si tehnicute. Unii oameni sunt manipulatori nativi; de unii oameni nu se va lipi niciodata un dram de caracter. Sunt lucruri care nu se invata, iar unii indivizi sunt compromisi.
In FCRP, de cand eram student, m-a calcat pe nervi atitudinea de ‘ucenic-vrajitor’ - care merge mana in mana cu lipsa de substanta. ‘Ii facem din psihologie’ - de parca a intelege o minte e la degetul mic al oricarui prost.
Reversul monedei conteaza: ratiunea si cunoasterea, inclusiv cunoasterea de sine. O minte care se ia pe cat posibil in stapanire nu e la fel de vulnerabila. Inteligenta si onestitatea au fost intotdeauna pericolul nr 1 pt cei care vor sa ne vanda castravetii lor expirati. Filosofia se da uneori drept terapie - dar nu e un monopol aici; gandirea in general e terapie.
Communication studies in alte parti inseamna multa analiza privind responsabilitatea sociala. Noi salivam tratate despre minciuna si tinem strans la piept un defetism moral care pute a vinovatii vechi. Ce se mai invata in FCRP nu stiu, dar ce se practica este o patologie (cronica) a comunicarii.
mai 24, 2008 at 5:27 am
Catalina, ma bucur ca mai spune cineva ca nu a rezistat sa citeasca cartea lui Bandler. Si eu am sesizat contradictia dintre citatele mai sus. Insa din ce vad pe “piata”, ideea de a domina prin tehnici psihologice “matematice” este seducatoare pentru multi. E o tentatie prea mare si nu rezista…Cred ca voi mai reveni la subiectul NLP pentru ca este din ce in ce mai abordat de comunicatori.
mai 24, 2008 at 5:41 am
George, eu cred ca in societatea noastra responsabilitatea sociala pur si simplu NU EXISTA. E un concept pur teoretic, organizatiile l-au importat din afara dar e ca o eticheta sub care nu gasim nimic. Institutiile publice (de exemplu) nu par constiente nici de misiunea lor organizationala, dar sa se intrebe care sunt implicatiile sociale a ceea ce fac sau a ceea ce comunica…
Revenind la perspectiva individuala asupra responsabilitatii, FCRP incearca sa formeze acest simt la studenti, dar tendinta umana “naturala” si obiceiurile create in lumea profesionala nu creează conditii pentru dezvoltarea unei responsabilitati reale. Ma tem ca raminem doar citiva care ne punem aceasta problema…