Termenul de anomie a fost introdus de Durkheim acum mai mult de un secol pentru a desemna dereglarea funcţionării unui sistem/subsistem social, dereglare datorată dezintegrării normelor sociale. Anomia socială produce anomia psihică (frustrare, înstrăinare, alienare): unii dintre indivizii mai fragili interior (în special adolescenţii) reacţionează în acest fel la dezechilibrul social. În România acesta este tabloul actual: normele şi valorile s-au dezintegrat continuu după 1989, dar fie au fost înlocuite cu non-valori, fie au rămas spaţii simbolice “vide” în referenţialul colectiv (exemplu, moralitatea ca valoare a fost eliminată, fără a fi înlocuită de altceva). Anomia socială se manifestă în final prin anomie psihică, prin devianţă: generaţia tânără nu reuşeşte să găsească o cale de orientare în concertul confuz care este viaţa actuală, atunci se blochează într-o atitudine de refuz care poate sfârşi şi în sinucidere.
În lucrarea lui Durkheim “Sinuciderea”, noţiunea de anomie se regăseşte în clasificarea sinuciderilor: “egoiste”, “altruiste”, “fataliste” si “anomice”. Auzind ce s-a prezentat în media despre “curentul emo” (http://tvr.ro/articol.php?id=38091&c=0), am putea fi tentaţi să îl încadrăm la “sinucideri fataliste”, dar încadrarea corectă este la “sinucidere anomică”. Societatea însăşi, prin boala ei, produce acest tip de devianţă la adolescenţi, şi apoi îi învinuieşte/suspectează/supraveghează considerându-i un pericol…Constrângerea nu a reprezentat niciodată un mijloc eficient de a controla un fenomen social, aşa cum nici la nivel individual sancţiunile şi controlul nu au obţinut vreodată rezultate pe termen mediu. De fapt, societatea noastră reacţionează în mod primitiv la tot ce consideră o ameninţare – şi, din păcate, fenomenele şi comportamentele nedorite se intensifică. Am o strângere de inimă gândindu-mă la câte cazuri de sinucideri vor mai fi din cauza marginalizării şi a lipsei de înţelegere şi asistenţă psihologică…
mai 23, 2008 at 10:14 am
Mi-e teama ca nu se va rezolva mare lucru prin monitorizare…
mai 23, 2008 at 11:21 am
Vorbind despre adolescenta suntem direct obligati sa vorbim si despre devianta.Iar tendinta spre devianta este o caracteristica definitorie a adolescentei, atat din punct de vedere sociologic cat si psihologic.
Forma, insa, in care devianta se manifesta in cadrul fiecarei generatii depinde eminamente de starea, nevoile si provocarile pe care le incearca societatea intr-un moment bine determinat.
Este foarte interesant de observat cum, pe rand, generatiile anarhismului, adolescentilor ce asculta inversunat muzica rock si punk si acum a curentului “emo”(trecand succesiv si prin alte forme de manifestare ale deviantei)reflecta in esenta starea de fond a societatii si provocarile/patologiile cu care aceasta se confrunta, intr-un moment bine determinat, la nivel macro.
Imi pare insa rau de virulenta presei, al carei singur efect, din nefericire, a fost, din punctul meu de vedere, intarirea si asigurarea pregnantei in mentalitatea colectiva a stereotipului de personalitate “emo”.
Nu stiu in ce masura numarul de sinucideri va creste in acest caz, in conditiile in care trebuie sa existe si un determinant si o motivatie foarte puternica in plan personal pentru un gest de acest tip.
Insa, imi dau seama ca, drept rezultat, au mai fost create, inca un stereotip si o prejudecata in mentalul nostru colectiv, care din nefericire, este deja suprasaturat din punctul asta de vedere.
Si in conditiile in care avem servicii psihologice institutionalizate relativ bine puse la punct si profesionisti de exceptie in domeniu, este pacat sa vezi cum inca se mai pune accent pe stereotip, spectacular si senzational in loc sa se incurajeze intelegerea fenomenului si tratarea lui profesionalizata.
mai 24, 2008 at 5:04 am
Catalina, multumesc pentru comentariul documentat. De acord cu toate pina la ultimul paragraf, care se refera la “profesionistii de exceptie in domeniu”. Ceea ce vad eu este numarul (foarte) mare de licentiati in psihologie care nu merita acest titlu. Din punctul meu de vedere, facultatile esueaza lamentabil in a pregati psihologi care stiu ce fac: numarul profesionistilor competenti este mic fata de nevoile actuale ale societatii. Eu cunosc doar citiva pe care ii consider specialisti (dintre licentiati, mai mult de o jumatate se indreapta spre psihologia organizationala, un domeniu mai comod decit consilierea)iar restul sunt psihologi cu numele…
Despre adolescentii emo, eu cred ca tendinta spre sinucidere poate creste din cauza conflictelor declansate cu familia si cu societatea (vor fi “oameni de bine” care se vor crede indreptatiti sa-si exprime parerea despre ei). In al doilea rind, intr-un asemenea caz, monitorizarea are un efect pervers: intensitatea curentului creste atit prin cresterea coeziunii grupurilor respective, cit si prin cresterea numarului de adolescenti care se alatura curentului din spirit de aventura (sa fii urmarit de politie este palpitant!).
Din fericire, orice elan la romani (inclusiv in plan institutional)se manifesta pe termen scurt…cind va trece valul de discutii din media, politia se poate plictisi destul de repede de monitorizare, iar lucrurile pot reveni la “normal” daca il putem numi asa.
mai 24, 2008 at 4:39 pm
Da, intr-adevar, insa adesea tendinta de suicid este frecventa adolescentei.Faptul ca in prezent devianta la adolescenti si pre-adolescenti ia forma curentului “emo”, tine foarte mult de starea structurala si functionala a societatii, de patologia ei(este din nefericire vorba de o patologie in prezent) si de dificultatile cu care societatea se confrunta(si nu prea reuseste sa le gestioneze, dar asta e alta problema).
In spatele fiecarei actiuni suicidare ar trebui cautate in primul rand motivatiile si determinantii individuali ce tin de viata si experienta persoanei.
Faptul ca aceasta alege sa se exprime social adoptand un curent, o tipologie devianta ar trebui sa fie considerat un semnal de atentionare, iar familia si societatea sa incerce sa ia sub supraveghere persoana si sa incerce sa gaseasca maniere de dialog si de contact cu acesta(in general partea aceasta ultima, fiind si cea mai dificil de realizat, fie lipseste, fie e prost facuta).
Nu imi plac si nu mi-au placut niciodata inferentele pe care mass-media le-au facut si le fac in legatura cu fenomenele deviante.Ele sunt de tipul “o persoana se sinucide, comite infractiuni, are comportament asocial, etc pentru ca apartine curentului, tipologiei, orientarii X”.
Concluzia care imediat si oarecum inconstient este trasa, este faptul ca o persoana comite acte deviante numai datorita apartenentei la un anumit curent, doar apartenenta la un anumit curent abilitandu-te sa comiti actiuni deviante de un anumit tip.Si din nefericire, stereotipurile care sunt create in acest mod sunt foarte greu de inlaturat din mentalul social si produc un foarte mare prejudiciu(contactul societate-persoana ce opteaza pentru un anumit curent social este iremediabil rupt).
(Vorbind de infractionalitate, ea e adesea asociata cu un nivel scazut de educatie, un nivel scazut intelectual si un comportament violent spre barbar-amuzant a fost ca s-a realizat acum un an un studiu in inchisori, din care a reiesit faptul ca, cei inchisi pentru infractiuni aveau nivel de educatie mediu, uneori spre ridicat, nivel intelectual ridicat si comportament cu un nivel mediu de agresivitate).Insa studiile stiintifice nu prea sunt, din nefericire, mediatizate
Si vorbind de mass-media, imi pare rau ca s-a popularizat atat de mult acest caz si nu au fost destul mediatizate si sinuciderile si situatia copiilor ai caror parinti au plecat la munca in strainatate(de-a dreptul terifiante si care reflecta o stare inca din prezent critica, ce trebuie urmarita cu foarte mare atentie,de pe acum inca,de catre sociologi si psihologi).
mai 24, 2008 at 5:33 pm
Vorbind despre psihologi(si incerc sa nu mai scriu un raspuns kilometric) exista profesionisti de exceptie, care insa sunt foarte dificil de intalnit in presa si in universitati.Din simplul fapt ca majoritatea lucreaza in clinici, institutii ori au cabinete particulare.Nu prea sunt multi bine promovati si uneori singurul mod de a afla ce psiholog este cu adevarat specialist se face prin “word of mouth”.
Sistemul psihologic este inca deficient din anumite puncte de vedere.Cel principal tine de formarea universitara a psihologului(care in momentul de fata, este deficienta,cu o exceptie din ce am vazut).Apoi o alta tine de capacitatea de absorbtie a pietei:majoritatea proaspetilor absolventi se indreapta spre zona de HR pt ca exista foarte putine posturi de psiholog pe piata iar deschiderea unui cabinet este costisitoare.(desi si in HR mai este o reticenta vs. psihologi,destul de putini manageri de HR fiind de formatie psihologi)
In plus formarea in zona de interventie asupra persoanei(clinica,terapie-exceptand totusi consilierea unde lucrurile sunt putin mai usoare) este extrem de dificila.Intr-adevar efortul, consumul si implicarea sunt mai mari in aceste directii si trebuie sa ai talentul si vocatia acestei profesii, fara indoiala;insa costurile materiale si timpul investit in formare sunt enorme.
O persoana poate fi avizata drept terapeut spre exemplu dupa ani buni de formare si specializare(4-5 cel putin).In acestia se fac orele de dezvoltare/terapie personala necesare pentru a practica, orele de formare si specializare in orientarea in care vei practica, lucrul sub supervizare;este vorba despre sute de ore care se platesc (tarifele fiind in jurul a 40-60 de ron pe ora).Si trebuie luat in considerare faptul ca dupa aceasta formare, probabil este necesara si deschiderea unui cabinet, care este si ea costisitoare.
Pentru un absolvent, efortul financiar pe care il presupune directia aceasta este infiorator,foarte putini permitandu-si sa se specializeze.
(Si, da, am vazut psihologi absolut execrabili si de obicei dotati cu un simt fantastic al autosuficientei.Majoritatea ar mai trebui din cand in cand adusi cu picioarele pe pamant)
mai 25, 2008 at 4:40 am
Prin “word of mouth” am aflat şi eu despre nivelul terapeuţilor (nici eu nu mă refeream la psihologii care predau in universităţi).O bună parte nu sunt bine pregătiţi şi îşi câştigă o existenţă comodă pe seama “lipsei de concurenţă”. Iar cei bine pregătiţi ori au fost efectiv pasionaţi de domeniu şi au colaborat cu un formator bun (terapeut sau profesor), ori au cheltuit mii de euro pentru a face masterate în străinătate.
Exista vreun blog semnat Catalina pe undeva? Daca exista, sigur este interesant…
mai 26, 2008 at 1:13 am
Am inteles.Mie imi pare sincer rau ca inca se mai fac remarcati atatia neprofesionisti in practica.
),inca nu exista.Exista cateva planuri conturate,insa acum chiar imi lipseste timpul de a le pune in practica).
Mi-ar fi placut din punctul asta de vedere sa fie introduse,pe langa codul deontologic si niste repere concrete de evaluare calitativa a serviciilor acordate,care sa fie popularizate.(In conditiile in care clientul observa ca serviciile sunt de proasta calitate,el sa poata semnala clar situatia Colegiului pe baza de indicatori reali).Poate asa ar mai fi posibila autoreglarea sistemului si s-ar mai elimina din neprofesionalism.Dar asta tine de o alta discutie.
(Nu
iunie 19, 2008 at 3:05 pm
Somehow i missed the point. Probably lost in translation
Anyway … nice blog to visit.
cheers, Lithograph!