În ultima vreme am început să deosebesc destul de mult tipurile de talente, atât la profesorii tineri cât şi la cei trecuţi de tinereţe (spun “profesori” în mod generic: toţi cei care vor să transmită idei şi conţinuturi, să formeze abilităţi şi să specializeze pe altcineva, în cadru instituţional sau nu). Cunoaşterea nu este obligatoriu însoţită de talent pedagogic. Simţul pedagogic presupune capacitatea de transpunere în “starea iniţială”, aceea de neiniţiat, recompunerea unor jaloane care au ghidat formarea proprie (şi îmbunătăţirea acestui traseu, crearea unor “shortcut-uri” care uşurează traseul celor care vin după). Numai că transpunerea nu este numai la nivelul intelectului, ci la nivel psihic în general. Cu alte cuvinte, profesorul trebuie să poată sprijini pe cel care învaţă şi în depăşirea obstacolelor psihologice (lipsa încrederii în capacitatea proprie, stima de sine scăzută, lipsa de interes şi motivaţie, problemele de atenţie). Problema acestor obstacole devine cu atât mai complexă cu cât distanţa generaţională este mai mare: dozarea “ingredientelor” de mai sus se modifică de la o generaţie la alta, astfel încât strategiile de predare trebuie ajustate din mers. Oricum, analiza comportamentală aduce constatări din ce în ce mai greu de soluţionat, de vreme ce clasele sunt din ce în ce mai goale…
iunie 2, 2009
Cunoaşterea şi talentul pedagogic
Posted by dianacismaru under studenţi şi profesori, teorie si practica[6] Comments
iunie 3, 2009 at 11:09 am
Aveti perfecta dreptate in ceea ce priveste distinctia intre a sti si a sti sa explici, probabil tine de un anumit tip de inteligenta, sa zicem intra si interpersonala.
In ceea ce priveste distanta de varsta, in cazul meu, cu cat creste cu atat mai bine si pentru copii si pentru mine.Desi nu sunt ingaduitoare, ba chiar dura (dupa ei) sunt toleranta- adica am dobandit oarecum o atitudine stoica: daca nu invata nimeni, asta e, nu ma astept, deci nu ma mir si nu ma supar, dar daca isi invata cineva, o doamne ce prilej de bucurie!
Salile goale…nu e nimic nou. Nici in vremea lui Platon nu vroiau prea multi sa iasa din pestera.E dureros pentru cei ce vor sa daruiasca sa constate ca nu au cui, la nivel preuniversitar salile nu sunt goale;fizic.La universitate au curajul ignorantei, isi asuma, desi e gresit sa spun ca isi asuma, ignoranta.
Ce ma face sa continui? in fiecare an exista cel putin un copil exceptional.Cu el pot sa lucrez, cu ceilalti ma muncesc (munca provine din limba magheara si inseamna chin).Si in facultate cred ca e la fel- nu plangeti dupa cei ce fug, nu fugiti dupa ei,ocupativa de oaia ratacita de turma, pentru ca acum cei ce invata sunt cei rataciti.
Ma gandeam intr-o zi- cati oameni din cei ce au vietuit pe planeta au schimbat destinul omenirii? cati din ei au avut parte de grija si ingrijorarea dascalilor? pentru cati din ei profesorii lor au stat treji noaptea, ca sa gaseasca o solutie, sa-i lumineze? dar pentru restul?
Ne aflam undeva la limita codependentei- pe masura ce ne ingrijoram pentru ignoranti, lenesi si lasi, ignoranta si lenea si lasitatea lor creste si noi ne ingrijoram si mai tare si ne simtim importanti cand suntem ingrijorati.Si cresterea asta ne fura timpul pe care ar trebui sa-l acordam celor care intr-adevar merita. Faceti o statistica- cate intrebari v-au fost adresate in acest an de studenti, cate au fost inteligente? cate v-au imbucurat spiritul, sufletul? si apoi ganditiva cat timp le-ati acordat acestor intrebari?
Pascal Brukner, in Tentatia inocentei, m-a convins pentru totdeauna: niciodata nu avem timp pentru lucruri cu adevarat valoroase.Si e nedrept ca toti lenesii, ignorantii si rebelii sa primeasca n sanse.
Inclin catre elitism, nedemocratic dar salvator- psihologii sustin ca niciodata grupul nu va depasi in creativitate individul si nici oconstiinta morala de grup nu exista.In consecinta nu ma mai ingrijoreaza prostia- e o stare de fapt, incerc sa o domolesc cu talent,dar nu mai am remuscari daca nu pot sa o clintesc.Liiceanu ne spune ca nu e suficienta dispozitia seducatorului pentru a seduce, asta ne spune si Platon.
Hi, Hi, Hi si eu ii cred.
iunie 4, 2009 at 7:48 am
Da, pina la un punct se poate gindi si asa. Insa datoria profesorului este sa incerce ca toti din grup sa se ridice, fiecare cit vrea si cit poate.
Si este adevarat ca si clasele pline doar fizic nu sunt o consolare…
iunie 6, 2009 at 10:21 am
Pana vor ajunge profesorii nostri sa poata oferi sprijin psihologic elevilor vor mai trece multe generatii… cei mai multi dintre profesori au nevoie de sprijin psihologic iar altii chiar sprijin fizic(beutura bat-o vina!) ce sa mai ofere ei sprijin altora…
oh well… sa vedem ce ne aduce viitorul!
iunie 6, 2009 at 6:23 pm
Ma intristez cind aud despre aceste cazuri
iunie 7, 2009 at 6:28 am
Activez in domeniul formarii profesionale, adica cu oameni mari.Eu ii percep ca pe niste colegi, adunati intr-o sala cu mine pentru a schimba pareri pe niste subiecte initiate de mine. Interactiv.
Sprijinul psihologic consider ca ar trebui sa fie reciproc, il acorzi tu mai intai ca mai apoi el sa se intoarca spre tine.
Talentul pedagogic, o atitudine/o parte de caracter/ un grad de modestie/ pe care le ai sau nu.
iunie 14, 2009 at 11:02 am
Pareri “de partea cealalta a baricadei”:
am 37 de ani, ceva scoala in tara, ceva scoala in strainatate, mai multe specializari in curand gata si un doctorat, primul, daca ma ajuta sanatatea; acuma parerea: din pacate, in 18 de ani de scoala si specializari, 10% au fost si pedagogi. Cinste lor, iar pentru restul sa fie sanatosi.