(Scriu acest articol cu mâhnire, în urma articolului „Elena Udrea şi-a pus sclavii la treabă. Netul e plin de comentarii pozitive la adresa liderului PDL”, apărut în Jurnalul Național, 24 ianuarie 2012, autor Cristian Ionescu, și al celorlalte la care se manifestă fenomenul semnalat.)

Până acum, m-am dedicat , ca profesor și cercetător, unor scopuri frumoase, cu speranța că studenții mei vor folosi cunoașterea pe care le-o transmit pentru binele lor și al societății. Pentru mine, oamenii tineri care stau în bancă în fața mea sunt niște flori care înfloresc prin truda profesorului. Văd în ei doar asemănarea omului cu Dumnezeu, și un potențial de devenire nelimitat. De multe ori, această atitudine a mea se lovește de blazarea, îngustimea în gândire și materialismul unora – dar eu mă gândesc că, dacă din o sută de oameni cărora le vorbesc, măcar în unul s-a sădit sămânța schimbării, a meritat osteneala.

 Spiritul obiectiv al unui sociolog nu are cum să nu reacționeze la vederea patologiilor de comunicare din ultimele săptămâni. S-au format tabere, și războiul virtual a fost la fel de pronunțat ca în spațiul real. Presupun că membrii organizației de tineret a PDL au strâns rândurile și, speriați de ce îi așteaptă în decursul acestui an și în viitor, au ales să fie ofensivi. Numai că existau fel și fel de moduri în care absolvenții Social Media School, organizată vara trecută, se puteau implica în războiul virtual: unele corecte, altele incorecte. Probabil, unul din ele a fost să strângă susțineri pe Facebook pentru președintele Băsescu: inițiativă ingenioasă și corectă și, pentru că fac parte dintr-un partid disciplinat, au avut succes.

Dar, cu ceea ce am văzut în spațiile de comentarii ale ziarului Jurnalul Național, nu pot să fiu de acord. Eu i-am învățat, anul trecut, să facă față la crize cu inteligență, exprimându-și poziția proprie, nu aruncând orbește invective spre alte partide și jurnaliști. I-am învățat să dezbată online și să caute argumente valide, nu să se lase duși de atacuri la persoană prin subsolul spațiului virtual. I-am mai învățat să trateze profesional și nu personal războiul politic și mediatic. În fine, i-am învățat să își asume mesajele și să își dezvolte profilul personal în rețele sociale, nu să-și piardă timpul în mod patologic, cu identități virtuale multiple. Se pare că toate cele predate au fost de folos, dar numai unora și numai până la un punct.

Iar în continuare, un comentariu al meu ca expert în strategii de comunicare. Nu știu dacă îi coordonează cineva, sau este doar o acțiune colectivă necugetată. Însă, dacă există un coordonator, a gândit prost modul de exprimare și de acțiune. Rețelele de sprijin, în modelul gândit de mine pentru gestionarea crizelor, sunt formate din personaje care susțin cu moderație și subtilitate o organizație supusă la atacuri exagerate și nedrepte, nu sunt hoarde iraționale care se năpustesc în spații virtuale nelocuite și fac propagandă sau cultul personalității. Deci, cine a preluat modelul rețelelor de sprijin l-a înțeles și l-a aplicat greșit, fără limite și pierzând din vedere scopul final (care este persuasiunea, nu agresiunea).

Ca prototip, tânărul care vrea să facă politică în viitor nu poate fi decât un om responsabil, echilibrat și deschis la dialog, care respectă oamenii și legea mai presus de orice. Iar în plan valoric și profesional, trebuie să fie profund moral și bine informat asupra stadiului actual al problemelor sociale. Clasa politică este în criză pentru că s-a format în mediul primitiv al anilor 1990, în care dominau relațiile și interesele înguste de grup. Găștile formate în acei ani sunt o caracatiță cu extensii în mediul de afaceri, care lasă greu să treacă valorile autentice sau să se audă voci curate pe scena publică. Și da, oamenii politici actuali nu sunt modele pentru tineri. Comportamentul lor ermetic și iresponsabil din timpul protestelor, în care au fost mai ocupați să se țină de scaune sau să se acuze reciproc, decât să asculte situația oamenilor din stradă, arată că este nevoie de o primenire integrală.

Deci, primul meu sfat pentru tinerii care vor să facă politică pe viitor este să se îndrepte spre studiu, astfel ca activitatea lor să nu se bazeze pe aparențe ideologice, și să poată căpăta consistență și personalitate. În al doilea rând, să se pună în slujba nu a șefilor, ci a oamenilor obișnuiți, și să vină cu soluții care să fie un răspuns real la probleme. În al treilea rând, să se apropie de Dumnezeu (spun „de Dumnezeu” și nu neapărat de practica religioasă), pentru că numai credința poate regla relația cu o lume din ce în ce mai dezarticulată. Iar ultimul și cel mai bun sfat este unul creștin: „fă-i celuilalt ce ți-ar plăcea să îți facă el ție”. Dacă măcar o mică parte din oamenii politici actuali ar fi gândit astfel, lucrurile ar sta mult mai bine în România.

Dau aceste sfaturi pentru că țin în continuare la absolvenții mei și încă mai au timp să câștige aceste trăsături. Îmi doresc să pregătesc tineri care să facă parte din viitoarea elită profesională și politică a României. Pe viitor, voi face strategii de comunicare politică doar pentru oameni integri, care probează cu faptele și cu viața lor intențiile și viziunile pe care le promovează.