Generaţia X

Am văzut aseară la “Ora de ştiri” o ştire simpatică despre Generaţia X şi am căutat mai multă informaţie pe net…Pentru mine “Generaţia 70″ e o temă de hobby, nu ştiam că e atât de mult dezbătută pe forumuri şi bloguri. În aceste dezbateri şi în studiul realizat de Grafitti BBDO, generaţia X e formată din cei născuţi între 1964 şi 1979 (http://www.cotidianul.ro/generatia_x_duce_romania_in_spate-51805.html). În articolul din Cotidianul este redată şi o tipologie interesantă realizată în cadrul studiului (”ocrotitori”, “călători” şi “sofisticaţi”). Pentru că studiul priveşte problema transversal şi în ansamblu, diferenţierile pe ţări sunt destul de slabe (probabil că pentru România ar trebui să existe şi alte nuanţări, în afară de faptul că au ca valori principale munca şi banii, că fac parte mai mult din categoria “ocrotitorilor” sau că sunt tradiţionalişti). Tradiţionalismul nu se datorează nici “copilăriei cu cheia de gât” şi nici “defazării” cum au fost unele afirmaţii în articol, ci este o caracteristică a culturii naţionale (cel puţin până în acest moment). Este adevărat însă, aşa cum spune regizorul Tudor Giurgiu în articolul citat, că generaţia X a fost marcată la noi de schimbarea bruscă de regim politic…a fost o schimbare de destin majoră care a forţat această generaţie să îşi actualizeze tot potenţialul de adaptare. Este miraculos modul în care o “copilărie cu cheia de gât” în care s-au manifestat constrângeri de tot felul (multe dintre ele neconştientizate) s-a transformat în motor de evoluţie. Este un fenomen despre care am mai vorbit, cred, pe acest blog: frustrarea ca factor motivator se poate transforma în factor “ordonator de viaţă”. Pentru românii din Generaţia X, limitările din perioada copilăriei, adolescenţei şi tinereţii au creat o puternică orientare spre libertate, independenţă, iniţiativă personală şi control asupra evenimentelor din sfera personală. Şi nu e o glumă, cred, ca Generaţia Y va depăşi generaţia X…numai că aici combustia evoluţiei va fi cu totul alta.

 

Generaţia de atunci, generaţia de acum. Jurnale paralele

Duminică, 13 iulie 1978

Suntem în vacanţă, la toamnă voi începe clasa a treia. Azi am terminat de citit “Recreaţia mare”. Acum mă plictisesc. Vorbisem cu Gabi şi cu Mona să mergem la leagăne, la toboganul de la Complexul Nou. Dar Gabi pleacă la ţară, iar pe Mona nu o lasă bunica ei să meargă . Zice că e prea departe de mers, zece minute, şi nu ne lasă să trecem strada singure. Ce păcat! Nu m-am mai dat în leagăn de o veşnicie. Mă plictisesc. Dacă ar veni frate-meu în permisie, ar termina de construit vaporaşele alea drăguţe din zăpadă artificială (un “crucişător” şi un “cuirasat”). Le-a pus catarge şi tunuri din cutii de chibrituri şi mine de pix, şi abţibilduri. Arată foarte bine. O să ne jucăm cu ele când mai mergem la lac sau la ştrand.

A venit şi Madi cu verişoarele ei la noi la bloc şi ne-a venit altă idee. Am adus fiecare o pătură şi cârlige de rufe şi am făcut un cort lângă aleea din faţa blocului. L-am făcut uşor, prins de bara pe care stă trandafirul. Mona a adus aproape toate jocurile ei. În cort am jucat remi, cărţi şi şcoala de păpuşi. Păpuşa lui Gabi, Aniuta, a luat iarăşi numai 4 şi 5 ca de obicei. Gabi este la ţară şi păpuşa nu răspunde bine le lecţii. Dar am râs. O să mai facem corturi.

Duminică, 13 iulie 2008

Suntem în vacanţă. Azi aş fi vrut să mergem la saltelele pe care se sare în Herăstrău. Dar mama a spus că e prea cald. M-a dus la Mall la o pizza. Am mâncat-o pe toată. Am fost la un loc de joacă mai departe. Acolo era un băiat Matei care a vrut să fie prietenul meu şi ne-am jucat dea prinselea. Erau multe tobogane şi tuneluri. Pe urmă pe Matei l-au strigat părinţii lui de lângă o maşină şi a plecat. După aceea am fost la încă două locuri noi de joacă. Aveau scări şi inele şi macara de nisip. Aveau şi punţi pe care să mergi în mâini, şi invârtitori. Dar nu prea mai erau copii. Mama spune că duminica copiii pleacă cu părinţii lor cu maşina la cumpărături sau la munte. Noi nu avem maşină. Am fost la mare cu trenul. Acolo am avut alţi prieteni, pe Vlăduţ şi pe Cristi. Nu i-am mai văzut de atunci. Acum mi-am scos jocul cu baza militară. Am multe jocuri dar m-am plictisit de ele. Mai bine mă uit la televizor la Jetix, la “Orăşelul leneş”, cu Ştefania şi Zighi. E super!

 

Vis de vară…

 

Nostalgia unei generaţii

Adunând datele pentru cercetare am văzut din nou, în spatele aparenţelor, diferenţa între generaţia ‘70 şi celelalte care au urmat… este generaţia care a crescut în comunitatea tradiţională şi a văzut-o dizolvându-se încet, în ceaţa tranziţiei. Sunt cei care au fost nevoiţi să se adapteze la nenumărate schimbări sociale, să îşi construiască familii şi bunăstare materială deşi nu îi sprijinea nimeni, să se recalifice profesional de mai multe ori deşi o minte omenească nu este un şifonier în care se poate înghesui orice, să reziste într-un mediu concurenţial şi nesigur deşi nimeni nu i-a educat vreodată în acest sens, să îşi ajute şi copiii şi părinţii deodată pentru că statul nu ajută destul pe cei slabi, să privească răsturnarea valorilor şi să o accepte sau nu…. Este generaţia care a fost nevoită să se adapteze din mers la comunicarea prin Internet, dar totodată e în căutarea grupurilor vesele şi inocente din copilărie şi adolescenţă….pentru ei comunităţile virtuale înseamnă “căutarea timpului pierdut”, nostalgia după o lume care nu se va întoarce niciodată.

 

Generaţia ‘70 - muzica şi atmosfera. Fragment de jurnal

Duminică, 22 noiembrie 1987

Tocmai m-am întors de la Camelia. Ai ei sunt plecaţi la ţară pentru două zile şi m-a chemat aseară să ascultăm muzică. Am convins-o pe mama să mă lase să plec la ea până dimineaţa, şi am plecat repede ca să nu se răzgândească. Am reuşit să ies cu casetofonul pe uşă fără să mă vadă frate-meu (era cam 10 seara, întuneric beznă pe scara noastră şi până la blocul vecin). Trebuia să ascultăm două casete împrumutate, una cu Depeche şi Alphaville, alta cu Yazoo. Cristina se dusese la un chef cu prietenul ei, a promis că vine pe la 12, n-a mai apărut deşi a sunat şi tatăl ei după ea (sper că s-a descurcat).

La Camelia mai erau Raoul şi încă patru tipi din gaşca lui (pe doi îi cunoşteam vag, din discotecă). Raoul arăta spectaculos ca de obicei, cu vesta nelipsită de piele, plină de cruci, cu mănuşa cu ţinte în mâna stângă, şi pieptănat ca Billy Idol. Viorel şi Baltă fumau ţigară de la ţigară şi povesteau ce se mai întâmplase pe la discoteca din Teatru. Ascultam pe rând când casetofonul, când magnetofonul ei: încă mai are, împrumutată de la altcineva, banda cu A broken frame, albumul cel mai vechi al lui Depeche, care îmi place mult mai mult decât ultimul lor album. Pe caseta cu Yazoo erau între altele şi Only you şi Nobody’s diary, piese care sunt numărul unu în topul meu personal. După asta s-a ascultat caseta cu Billy Idol a musafirilor (mie nu prea îmi place Billy Idol, dar mă abţin să le spun, pentru că ei sunt dependenţi de idolul lor).

Între timp, Camelia a vrut să-i impresioneze ca întotdeauna şi le-a pus pe masă tot ce a avut în frigider, iar ei au ras aproape toată mâncarea. (Noroc că părinţii ei vin de obicei cu mâncare de la ţară şi cred că nu vor observa.) După asta am început un whist lung la care a bătut unul din băieţii mai mici (a Xa). Pe la ora 1,00 s-a întrerupt lumina electrică (aşa este programul la noi în cartier) şi cei doi pe care îi cunoşteam mai puţin au plecat acasă. Au rămas Raoul, Viorel şi Baltă, care şi-au etalat colecţia de bancuri. Camelia adusese o lampă cu gaz şi am jucat şah şi table la lumina lămpii. Raoul l-a bătut pe Viorel la table, iar eu i-am dat mat de două ori lui Baltă. În schimb, Viorel e un jucător mai bun decât mine şi mi-a dat mat destul de uşor. Pe la 4,00 se terminaseră ţigările, dar s-a aprins lumina electrică. Pe la 4,30, la o cafea şi un Depeche (aveau ei o bandă cu Construction time again pe care nu o pusesem încă), ajunsesem la o discuţie foarte serioasă despre admiterea la facultate. Viorel şi Baltă au terminat anul ăsta liceul, dar nu au reuşit să intre la facultate, vor să încerce iar la vară; părinţii lor s-au făcut luntre şi punte ca să îi scape de armată. M-au întrebat unde am de gând să dau eu şi le-am spus că, probabil, la Politehnică. În fine, pe la 5,30 musafirii pleacă şi ne apucăm de curăţenie. Am băut încă o cafea şi am dormit doar două ore, de la 7,00 la 9,00.

Ce muzică am ascultat în noaptea asta!…Păcat că în rest o auzim prea puţin!…

 

Generaţia ‘70-’80

În iarna aceasta a circulat un mail numit “Amintiri din copilărie” - nu ştiu cine l-a scris dar a fost foarte inspirat. De-abia când îl citim ne dăm seama, cei din generaţia respectivă, cât s-au schimbat lucrurile pentru generaţiile următoare. Noi am fost denumiţi “generaţia de sacrificiu” şi într-o măsură aşa a fost, numai că nu avem deloc acest sentiment, mai ales cînd e vorba de “amintiri din copilărie”…

“Nascuti la inceputul anilor 70-80, vedem acum in anul 2007 cum casa parintilor nostri este de 50 de ori mai scumpa decat atunci cand au cumparat-o.
Nu avem amintiri despre primii pasi pe luna, nici despre razboaie sangeroase, dar avem cultura generala, pentru ca asta insemna ceva odata.
Suntem ultima generatie care a jucat “Ascunselea”,”Castel”, “Ratele si vanatorii”, “Tara, tara! Vrem ostasi”,”Prinselea”,”Sticluta cu otrava”,”Hotii si vardistii”, ultimii care au strigat “Un doi trei la perete stai”, ultimii care au folosit telefoanele cu fise, dar primii care am facut petreceri video (inchiriam un video si stateam sa ne uitam la filme doua zile inchisi in casa), primii care am vazut desene animate color, primii care am renuntat la casete audio si le-am inlocuit cu CD-uri.
Noi am purtat jeansi elastici, pantaloni evazati, geci de blugi de la turci, iar cine avea haine de firma Lee sau Puma era deja lider de gasca.
Noi am fost ultimii “Soimi ai Patriei” si ultimii “Pioneri”.
La gradinita am invatat poezii in romaneste,nu in engleza… Si am cantat MULTI ANI TRAIASCA nu HAPPY BIRTHDAY la aniversari.
Am sorbit din ochi Sclava Isaura, Beverly Hills, Melrose Place, Twin Peaks, Dallas .. si cine zice ca nu s-a uitat ori minte ori nu avea inca televizor.
Reclamele de pe posturile straine ne innebuneau, si abia asteptam sa vina si la noi inghetata Magnum, sau pustile alea absolut superbe cu apa.Intre timp, ne consolam cu Tango cu vanilie si ciocolata cu rom si clasicele bidoane umplute cu apa de la robinet, care turnate in cap ne provocau pneumonii.
Noi am ascultat si Depeche Mode, si Metallica, si Michael Jackson, si Backstreet Boys, si Take That, si inca nu auzisem de manele, singurele melodii de joc fiind horele de la chefuri, la care nimeni nu stia pasii, dar toti dansam!
Am citit “Licurici”, “Pif”, “Ciresarii”, si am baut Cico si Zmeurata si ni s-a parut ceva extraordinar cand au aparut primele sucuri “de la TEC” fara sa ne fie teama ca “au prea multe E-uri”, iar la scoala beam toata clasa dintr-o sticla de suc fara teama de virusi. Noi am baut prima Coca-Cola la sticla si am descoperit Internetul. Noi nu ne dadeam bip-uri, ne fluieram sa iesim afara, noi nu aveam dolby surround system, dar taceam toti ca sa auzim actiunea filmului, nu aveam Nintendo sau Playstation, ci jocuri Tetris de care ne plictiseam la o luna dupa ce le cumparam si le uitam pe dulap, pline de praf. Abia asteptam la chefuri sa jucam “Fantanita”, sau “Flori, fete sau baieti”, sau “Adevar sau Provocare”. Noi suntem cei care inca au mai “cerut prietenia”, care inca roseam la cuvantul “sex”, care am completat mii de oracole, sperand ca persoana iubita va citi acolo unde scrie “De cine iti place?” ca ne place de el/ea.
Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din greseala pe jos, nu am avut pastile in cutii cu capac special sa nu fie desfacute de copii, nu ne-am spalat pe maini dupa ce ne-am jucat cu toti cainii si toate pisicile din cartier, nu am tinut cont de cate lipide si glucide mancam, parintii nostri ne trimiteau singuri sa cumparam bere si vin de la alimentara, si cate un pachet de tigari de la tutungerie.
Suntem o generatie de invingatori, de visatori, de “first-timers” … “