Din afară, privită cu ochiul adesea necruţător al studentului, viaţa de profesor pare cel puţin lejeră…câteva cursuri/seminare pe săptămână, unele cu audienţă, altele cu mai puţină audienţă (diferenţe foarte mari în funcţie de mărimea anului /masteratului, profil, an, nivelul şi interesul studenţilor). În rest nu e nimic vizibil…probabil că la acest sfârşit de februarie nu fac nimic altceva decât să se plimbe prin parcuri şi să se bucure de primăvara venită mai devreme, nu? Să vedem dacă este aşa şi să aruncăm o privire în agenda mea pentru această săptămână:

– 400 de teste de corectat la Comunicare Managerială şi RP (Master Resurse Umane), Bucureşti şi centre, forma la distanta, centrele până vineri (60 lucrari), Bucureştiul până luni  (de trecut şi notele! durează două ore numai trecerea notelor în catalog);

– joi/vineri, întâlnire pentru acreditarea Masteratului de Comunicare şi Relaţii Publice (evaluarea unui dosar cu cinci volume la care am lucrat două luni – o activitate cronofagă şi obositoare pentru toţi coordonatorii de masterate şi pentru toţi colegii din echipa administrativă care au lucrat la părţile comune ale dosarelor);

– de încheiat (până luni! e  o promisiune) situaţia studenţilor la masteratele online, 200 de aplicaţii şi note la participare la Comunicare Internă (Master Comunicare în Afaceri) şi Introducere în Managementul Organizaţiilor Şcolare  (Masterat Educaţional);

– de terminat un proiect de cercetare CNCSIS pe zona organizaţii care se va depune săptămâna viitoare;

– de continuat în week-end cercetarea cu media sociale (partea mea se referă la preluarea ştirilor în media sociale) – face parte dintr-o cercetare mai mare numită Discursul informaţional al televiziunii şi construirea spaţiului public, condusă de domnul profesor Drăgan;

– de lucrat la  două cărţi….

?! Oare cum a fost afară ieri? A fost soare?…Am trecut puţin printr-un parc dar nici nu am observat….

Anunțuri