(S-au depus în sfârşit proiectele de cercetare pe Idei, după nişte situaţii neprevăzute ca de obicei. Se estimează că se vor depune cam 3000 de proiecte pentru această rundă de finanţare. Asupra „grantomaniei”, cum inspirat i-a spus Alex Cârlan astăzi, poate voi reveni cu o altă ocazie.)

Sper să reuşesc să trec notele în catalog la Comunicare Internă – master online mâine. Zilele acestea, în care am făcut slalom printre proiect şi corectat de lucrări, mi-am amintit, între altele, despre clasa virtuală. Săptămâna trecută, când ne-am întâlnit întâmplător mai mulţi dintre cei care predăm la masteratele online, mi-am dat seama că nu numai eu am o fascinaţie pentru această formă de învăţământ. Toţi cei care predau la masteratele online au un ataşament special faţă de clasa virtuală, poate pentru că este o experienţă aparte pentru un profesor. Predarea în clasa virtuală înseamnă dezvoltarea unui alt tip de abilităţi, complementare faţă de abilităţile folosite pentru predarea în sistemul clasic: dacă în sistemul clasic este importantă prezenţa fizică şi discursul oral, în sistemul online este importantă redactarea (capacitatea de exprimare şi argumentare în scris şi nu în ultimul rând viteza de reacţie). Dacă în predarea clasică discursul trebuie să fie cât mai amplu, în predarea online dimpotrivă, trebuie să fie un discurs cât mai scurt şi concentrat, cu direcţii şi sarcini clare pentru studenţi. În plus faţă de sistemul clasic, trebuie gândite măsuri clare prin care să se controleze fluxul şi termenii discuţiei. Pot intra şi o sută de studenţi simultan, deci este greu pentru un singur profesor să direcţioneze un asemenea flux (la unul dintre cursurile de Comunicare internă au fost aproape 700 de postări într-o oră de curs). Se pare că încă suntem singura facultate din ţară care organizează masterate în această formă de predare online în timp real- celelalte numesc „online” un învăţământ la distanţă mai sofisticat.

Nici pentru studenţii la masteratele online situaţia nu este una roz: participarea este una concretă, ei nu sunt prezenţi în clasa virtuală decât în măsura în care gândesc şi se exprimă (spre deosebire de clasa reală în care studentul poate să participe doar prin prezenţa fizică).

Rămâne de văzut cât de mult se va dezvolta această formă de învăţământ. Eu cred că este învăţământul viitorului…

 

Anunțuri