Despre un alt tip de clasă virtuală, cea prin sistem videoconferinţă, nu am la fel de multe cuvinte de laudă. Este bine că există acest sistem (e bine că facultatea noastră are un sistem performant!) e important să se poată face predări la distanţe mari sau să se compună o clasă virtuală cu studenţi din două oraşe diferite, însă profesorii şi studenţii au nevoie de o perioadă de adaptare la acest sistem căruia îi va lipsi pentru totdeauna ceva esenţial…anume, interacţiunea. Predarea nu se confundă niciodată cu o şedinţă de organizare în care se pune accent pe transmiterea de informaţii – predarea înseamnă modelare reciprocă a mesajului şi receptării, iar feed-back-ul studentului are un rol esenţial. În clasa virtuală de acest tip feed-back-ul nonverbal, care e atât de important pentru adaptarea comportamentului profesorului, lipseşte cu desăvârşire…există cel mult un feed-back verbal care pare foarte redus fără informaţia implicită adiţională. Din câte spunea domnul profesor Chiciudean, prezent în sală alături de studenţi la primele predări, studenţii au avut nevoie de o perioadă de acomodare cu sistemul pentru că îl vizionau ca pe un film, nu înţelegeau că e vorba de un curs la care pot pune întrebări şi pot interacţiona. Ulterior, din câte am văzut, s-au adaptat şi au început să pună şi întrebări.

Însă din punctul meu de vedere, clasa virtuală online se situează net înaintea clasei virtuale filmate pentru că se construieşte un spaţiu special de interacţiune…spaţiu în care domină cuvintele. Şi cuvintele atrag realul, se ştie doar :)…

Anunțuri