Duminică, 22 noiembrie 1987

Tocmai m-am întors de la Camelia. Ai ei sunt plecaţi la ţară pentru două zile şi m-a chemat aseară să ascultăm muzică. Am convins-o pe mama să mă lase să plec la ea până dimineaţa, şi am plecat repede ca să nu se răzgândească. Am reuşit să ies cu casetofonul pe uşă fără să mă vadă frate-meu (era cam 10 seara, întuneric beznă pe scara noastră şi până la blocul vecin). Trebuia să ascultăm două casete împrumutate, una cu Depeche şi Alphaville, alta cu Yazoo. Cristina se dusese la un chef cu prietenul ei, a promis că vine pe la 12, n-a mai apărut deşi a sunat şi tatăl ei după ea (sper că s-a descurcat).

La Camelia mai erau Raoul şi încă patru tipi din gaşca lui (pe doi îi cunoşteam vag, din discotecă). Raoul arăta spectaculos ca de obicei, cu vesta nelipsită de piele, plină de cruci, cu mănuşa cu ţinte în mâna stângă, şi pieptănat ca Billy Idol. Viorel şi Baltă fumau ţigară de la ţigară şi povesteau ce se mai întâmplase pe la discoteca din Teatru. Ascultam pe rând când casetofonul, când magnetofonul ei: încă mai are, împrumutată de la altcineva, banda cu A broken frame, albumul cel mai vechi al lui Depeche, care îmi place mult mai mult decât ultimul lor album. Pe caseta cu Yazoo erau între altele şi Only you şi Nobody’s diary, piese care sunt numărul unu în topul meu personal. După asta s-a ascultat caseta cu Billy Idol a musafirilor (mie nu prea îmi place Billy Idol, dar mă abţin să le spun, pentru că ei sunt dependenţi de idolul lor).

Între timp, Camelia a vrut să-i impresioneze ca întotdeauna şi le-a pus pe masă tot ce a avut în frigider, iar ei au ras aproape toată mâncarea. (Noroc că părinţii ei vin de obicei cu mâncare de la ţară şi cred că nu vor observa.) După asta am început un whist lung la care a bătut unul din băieţii mai mici (a Xa). Pe la ora 1,00 s-a întrerupt lumina electrică (aşa este programul la noi în cartier) şi cei doi pe care îi cunoşteam mai puţin au plecat acasă. Au rămas Raoul, Viorel şi Baltă, care şi-au etalat colecţia de bancuri. Camelia adusese o lampă cu gaz şi am jucat şah şi table la lumina lămpii. Raoul l-a bătut pe Viorel la table, iar eu i-am dat mat de două ori lui Baltă. În schimb, Viorel e un jucător mai bun decât mine şi mi-a dat mat destul de uşor. Pe la 4,00 se terminaseră ţigările, dar s-a aprins lumina electrică. Pe la 4,30, la o cafea şi un Depeche (aveau ei o bandă cu Construction time again pe care nu o pusesem încă), ajunsesem la o discuţie foarte serioasă despre admiterea la facultate. Viorel şi Baltă au terminat anul ăsta liceul, dar nu au reuşit să intre la facultate, vor să încerce iar la vară; părinţii lor s-au făcut luntre şi punte ca să îi scape de armată. M-au întrebat unde am de gând să dau eu şi le-am spus că, probabil, la Politehnică. În fine, pe la 5,30 musafirii pleacă şi ne apucăm de curăţenie. Am băut încă o cafea şi am dormit doar două ore, de la 7,00 la 9,00.

Ce muzică am ascultat în noaptea asta!…Păcat că în rest o auzim prea puţin!…

Anunțuri