Sunt ani de zile de când nu m-am mai gândit la această simpatică disciplină – titlul postării este în engleză pentru că în engleză am şi urmat acest curs, în anul III de facultate, cu profesorul John Ely (era din L.A., SUA). Pentru mine a fost singura experienţă de contact cu sistemul american de învăţământ, dar a fost suficient ca să mă transforme. Era o distanţă imensă între stilul pedagogic american şi stilul românesc. Profesorii noştri de la Sociologie aveau charismă, dar se situau la mare depărtare de noi studenţii…cursurile erau prelegeri, comunicare unidirecţională. Nu existau nici cursuri, nici cărţi, iar audierea de cursuri era de fapt transcriere contra cronometru. Mă perfecţionasem la acest aspect, încât cursurile mele erau vânate de colegi, dar ce folos! Iar seminarele erau citiri de conspecte foarte slabe calitativ – adesea le-am şi eliminat din program, preferam să mă plimb prin Cişmigiu. Era foarte frig în Facultatea de Sociologie… şi la propriu şi la figurat. În acest climat John ne-a arătat cum ar trebui să fie la un curs universitar. Curs cu suport tipărit (reader) la care nu scriam decât câteva idei pentru că se discuta tot timpul. Interactivitate şi libertate în exprimare, accent pus pe argumentare şi gândire critică. Paper assignment-urile erau citite foarte atent de profesor, cu comentariu pe margine despre ideile mai interesante, iar obiectivitatea era nota dominantă în atitudinea lui. Nici vorbă de orgoliu, suficienţă, receptivitate la laude, atât de des întâlnite la profesorii români. Cât despre atitudinea informală a profesorului, probabil că aceasta ne uimea cel mai mult…Ţinuta nonconformistă, în blugi, şi postura lejeră, erau de natură să şocheze o generaţie crescută într-un climat relaţional „de lemn” cum a fost educaţia primită în comunism. Acum, când sunt la rândul meu profesor, îmi dau seama că John a trebuit să facă faţă el însuşi la fenomenul de etichetare şi excludere despre care ne vorbea. El era deviant în România şi era tratat ca atare, atât în mediul social cât mai ales în mediul universitar. Colega mea D., care mă adusese la acest curs opţional, îmi povestea despre reacţiile pe care le observa în mediul academic faţă de John. La data aceea am crezut că era vorba doar de respingerea culturii americane…nu, era vorba de conformism. Inovaţia într-un mediu social conservator (iar mediul social românesc este foarte conservator) este şi ea tot devianţă, şi respinsă ca atare…cei care o promovează au doar de suferit, deşi viziunea lor e valabilă şi ar merita să o înlocuiască pe cea veche. Iată că ne regăsim după aproape două decenii de la schimbarea din 1989, şi inovaţia îşi face drum la fel de greu. De ce să ne schimbăm dacă se poate să rămânem la fel?… Sau, şi mai şi, de ce să ne uităm la alţii şi să ne gândim ce ar fi bine să luăm de la ei?…E un efort inutil 😦
Anunțuri