Pentru mine, „simţul umorului” ca dimensiune interioară înseamnă o capacitate de distanţare critică, de evaluare a oricărui fapt la proporţii juste (adică mici) şi de identificare a unor trăsături implicite ale faptelor/persoanelor, interpretarea lor având nuanţe diverse: amuzament, superioritate, indulgenţă ş.a. Ca dimensiune exterioară, vizibilă, umorul se referă în plus la transformarea interpretării în prezentare de situaţie care să provoace cel puţin zâmbetul auditorilor. Capacitatea de distanţare („luciditatea fină”) este necesară pentru a pune lucrurile într-o altă perspectivă, este nevoie însă şi de originalitate în interpretare pentru îmbinarea nuanţelor, şi de subtilitate în comunicare pentru a converti umorul interior în umor exterior. Nu în ultimul rând, umorul înseamnă transferul de la nivelul individual la nivelul colectiv. Producerea şi transmiterea umorului exterior presupune un simţ dezvoltat al inserţiei sociale şi al valorilor colective.

Pentru români, după cum bine s-a subliniat aseară la „Ultra News” (http://www.tvr.ro/emisiune.php?ed=33257), umorul a fost o armă de supravieţuire înainte de 1989 dar şi după aceea, în primii zece ani de tranziţie. Absurditatea unor situaţii, blocajele instituţionale, lipsurile sociale şi năravurile personajelor politice nu puteau fi tratate decât prin umor de către o colectivitate situată la o prea mare distanţă faţă de putere. Era vorba de un „plâns convertit în râs” care nu avea numai valoare psihoterapeutică ci şi, mai ales, valoare metafizică.

Din păcate, invazia de vulgaritate şi de obscenitate din ultimii ani a dus la o pervertire a acestui simţ al umorului. Evantaiul surselor pentru repertoriul umoristic s-a îngustat foarte mult, marea majoritate a temelor trebuie să aibă şi o tentă sexuală sau să exploateze anormal de mult acest aspect. Oare societatea noastră a devenit atât de redusă încât nu se mai găseşte altceva de care să se facă haz?…

(Îmi place emisiunea Ultra News pentru că vizează două tipuri de audienţă. Una este audienţa clasică a postului naţional, o audienţă destul de diversificată, căreia îi sunt destinate tema clară şi invitaţii – personaje „scoase din rolul lor public” şi cu o altă identitate decât cea mai cunoscută de către spectatori. Pe lângă firul principal al talk-show-ului se lansează şi alte teme care rămân deschise pentru interpretare unei audienţe mai subtile şi mai reflexive.)

…Mi-am amintit un banc de dinainte de 1989 care mi se pare semnificativ pentru români:

Trei broaşte, pe un lac. Prima: „Oac”. A doua: „Oac”. A treia: „Oac, Oac”. Prima scoate un pistol şi o împuşcă pe cea de-a treia. A doua o întreabă: „De ce ai împuşcat-o?” Prima: „Ştia prea multe”.

 

Anunțuri