În legătură cu toate domeniile şi perspectivele teoretice există două tipuri de abordări individuale, două moduri în care individul se afiliază la un anumit mod de gândire: argumentarea (firile cerebrale şi cu aplecare spre logică aleg acest mod) sau verificarea (preferat de firile pragmatice şi predominant intuitive). Deci, conform modelului argumentativ, cred că ceva este valabil pentru că este coerent, este ştiinţific, este demonstrat, există o premisă logică. Conform celuilalt model, cred că ceva este valabil pentru că, aplicat în practică, a dat rezultate. În gnoseologie, aceasta este opoziţia teoria adevărului- coerenţă versus teoria adevărului-utilitate. Ultima pare a fi cea mai şubredă dintre teoriile cu privire la adevăr pentru că utilitatea este discutabilă: greu de stabilit criterii, utilitatea diferă atunci când este privită din mai multe perspective ş.a. Totuşi, cele mai dificile probleme din viaţa indivizilor şi a colectivităţilor nu sunt rezolvate de obicei prin argumentare şi demonstraţie ştiinţifică. Argumentarea produce mai degrabă îndoieli, sesizează aspectele slabe ale unui ansamblu de idei fără a oferi soluţii concrete pentru rezolvarea de probleme. Prin împingerea modelului argumentării la limitele lui se ajunge la o critică perpetuă…În timp ce în celălalt model, al pragmatismului, experienţa este principala modalitate prin care se validează utilitatea unei idei în viaţa individuală şi colectivă.
Un exemplu concret se leagă de analiza comportamentală aplicată. Orientarea are la bază o idee considerată simplistă şi o teorie care a fost de mult depăşită în psihosociologie: behaviorismul, asocierea stimul- reacţie (întărirea comportamentelor dezirabile prin recompensă pozitivă/descurajarea comportamentelor indezirabile prin recompensă negativă). Pe calea argumentării, analiza comportamentală nu ar trebui să mai fie dezvoltată pentru că modelul teoretic aflat la baza ei este depăşit. Însă, ea dă rezultate foarte bune în recuperarea copiilor cu probleme, în rezolvarea unor probleme comportamentale ale adolescenţilor şi în managementul performanţei angajaţilor. Deci, pe calea utilităţii, este o orientare valabilă şi care are încă perspective. Între argumentare şi verificare în practică, în situaţii limită e preferabil de optat pentru aceasta din urmă.
Anunțuri