Astăzi am fost, în calitate de colaborator al prof. Drăgan, la lansarea oficială a cărţii Comunicarea-paradigme şi teorii (editura Rao), lansare care a avut loc la Facultatea de Sociologie. Cartea e fără îndoială o enciclopedie monumentală a teoriilor din domeniul ştiinţelor comunicării. Aşa cum s-a spus astăzi, probabil de acum încolo nu va fi nici un student şi nici un doctorand în domeniu care să nu aibă nevoie de această carte.

Însă nu la carte mă gândesc cel mai mult acum după eveniment. Pentru mine evenimentul a constat în revederea mai multora dintre profesorii din Facultatea de Sociologie, la doisprezece ani de la terminarea facultăţii. I-am mai revăzut şi în alţi ani, dar niciodată reuniţi şi niciodată cu discursuri publice cumulate ca astăzi. A fost un prilej de conştientizare atât a evoluţiei mele (nu mai sunt studenta retrasă de altădată) dar şi a evoluţiei lor: unii dintre ei au evoluat în direcţia clarităţii şi expresivităţii în discurs, alţii (charismatici cândva) mi s-au părut dogmatici şi redundanţi. Alţii (unul dintre ei este domnul profesor Frigioiu) sunt neschimbaţi, prin cultură, coerenţă şi stil transformă orice discurs într-un moment de neuitat.

Altă impresie se referă la comparaţia între Facultatea de Sociologie şi Facultatea de Comunicare….nu ştiu cum se face, dar întotdeauna cea de-a doua este câştigătoare. Şi nu doar pentru că fac parte din ea! Deşi Facultatea de Sociologie este o colecţie de cercetători şi nume mari deja în sociologia românească, nu a reuşit (şi nu reuşeşte nici acum, cred) să facă ceva esenţial pentru studenţi: să le transmită o viziune, un „crez”. Însă Facultatea de Comunicare reuşeşte să transmită studenţilor o viziune despre misiunea lor profesională şi socială. Este o dovadă în plus că o colecţie de indivizi într-o organizaţie nu reuşesc să capete identitate organizaţională decât în anumite condiţii. În ochii mei, Facultatea de Sociologie nu are identitate organizaţională…

Anunțuri