Am văzut aseară la „Ora de ştiri” o ştire simpatică despre Generaţia X şi am căutat mai multă informaţie pe net…Pentru mine „Generaţia 70” e o temă de hobby, nu ştiam că e atât de mult dezbătută pe forumuri şi bloguri. În aceste dezbateri şi în studiul realizat de Grafitti BBDO, generaţia X e formată din cei născuţi între 1964 şi 1979 (http://www.cotidianul.ro/generatia_x_duce_romania_in_spate-51805.html). În articolul din Cotidianul este redată şi o tipologie interesantă realizată în cadrul studiului („ocrotitori”, „călători” şi „sofisticaţi”). Pentru că studiul priveşte problema transversal şi în ansamblu, diferenţierile pe ţări sunt destul de slabe (probabil că pentru România ar trebui să existe şi alte nuanţări, în afară de faptul că au ca valori principale munca şi banii, că fac parte mai mult din categoria „ocrotitorilor” sau că sunt tradiţionalişti). Tradiţionalismul nu se datorează nici „copilăriei cu cheia de gât” şi nici „defazării” cum au fost unele afirmaţii în articol, ci este o caracteristică a culturii naţionale (cel puţin până în acest moment). Este adevărat însă, aşa cum spune regizorul Tudor Giurgiu în articolul citat, că generaţia X a fost marcată la noi de schimbarea bruscă de regim politic…a fost o schimbare de destin majoră care a forţat această generaţie să îşi actualizeze tot potenţialul de adaptare. Este miraculos modul în care o „copilărie cu cheia de gât” în care s-au manifestat constrângeri de tot felul (multe dintre ele neconştientizate) s-a transformat în motor de evoluţie. Este un fenomen despre care am mai vorbit, cred, pe acest blog: frustrarea ca factor motivator se poate transforma în factor „ordonator de viaţă”. Pentru românii din Generaţia X, limitările din perioada copilăriei, adolescenţei şi tinereţii au creat o puternică orientare spre libertate, independenţă, iniţiativă personală şi control asupra evenimentelor din sfera personală. Şi nu e o glumă, cred, ca Generaţia Y va depăşi generaţia X…numai că aici combustia evoluţiei va fi cu totul alta.

Anunțuri