A fost odată ca niciodată, o prinţesă care trăia într-o reţea socială, înconjurată de cristale virtuale. O vrăjitoare o legase să nu poată ieşi niciodată de pe pagina ei de reţea şi nici un prinţ să nu se simtă atras de avatarul ei. Văzând spaţiul virtual din jurul ei atât de pustiu, prinţesei nu-i mai rămăsese decât speranţa. Totuşi, într-o bună zi, un prinţ care galopa pe net prin vecinătate rămase fermecat de armonia degajată de cele doisprezece cristale uriaşe care înconjurau avatarul ei. Castelul ei virtual părea inaccesibil, dar de fapt el asta şi voia…o provocare pentru un prinţ serios ca el, care căuta o legătură pe termen lung şi nu doar o aventură, ca majoritatea celor care vânau prin pădurea virtuală. Aşa că îi lăsă în cutia poştală un mesaj în care îi mărturisi că nu l-au interesat niciodată cristalele, dar acum tot ce îşi doreşte este să îl primească şi pe el între ele şi să devină un umil învăţăcel al ei. Ea îi răspunse că a mai fost deranjată de spirite înşelătoare şi nu este sigură dacă nu vorbeşte cu o fantomă. El îi scrise că nu a văzut niciodată un avatar atât de frumos ca al ei şi sunt destinaţi unul altuia, şi pentru asta îi aduse numeroase dovezi: aveau acelaşi template de pagină, username-uri asemănătoare şi intraseră în reţeaua socială aproape la aceeaşi dată: el pe 6 aprilie, ea pe 12 aprilie! Cine mai văzuse asemănări atât de mari! În aceste condiţii, ea acceptă să vorbească cu el din turnul ei de fildeş. Ştia însă de farmecele vrăjitoarei, aşa încât nu îl încurajă. El o invită la o expoziţie online de cristale, ea refuză spunându-i că l-ar durea capul din cauza energiei degajate de copia energetică a unor cristale nepurificate. El o invită atunci într-o grădină botanică de pe Flickr.ro. Ea spuse că odată şi odată o să vină…el interpretă greşit amânările ei şi nu îi mai vorbi o vreme, după care reveni brusc. Observară amândoi că, în urma obişnuinţei de a comunica online, ajunseseră să îşi ghicească gândurile…o dovadă în plus, spunea el, că sunt predestinaţi. La un moment dat ea îi ceru sfaturi pentru că văzuse nişte creaturi subumane dând târcoale paginii ei şi nu ştia ce să facă. El îi spuse să nu se sperie, că dacă este nevoie îi va hăitui pe monştrii aceia pe toate host-urile posibile, până când îi va elimina. Oricum, calul lui verde are doar doi ani şi primeşte un făraş de jar în fiecare seară, aşa că prinde din urmă un cal de orice marcă! În fine, pe fondul acesta se creă o legătură specială şi el o convinse să se întâlnească în afara reţelei sociale, la o cafenea online…Cristalele reuşiră să rupă vraja pentru câteva ore, aşa că reuşi să vină la întâlnire. Însă realitatea crudă le spulberă iluziile. Fotografia ei arăta altfel decât şi-o imaginase, el căuta pe cineva care semăna cu fosta lui, care îl părăsise cu un an în urmă…Ea nu îşi imaginase nimic despre fotografia lui, ştia că avatarele sunt mai frumoase decât fotografiile, dar se întreba unde dispăruseră spiritualitatea şi subtilitatea psihologică pe care le arătase când vorbea cu ea în turnul ei de fildeş…Totuşi ea şi-ar fi acordat timp să îl cunoască mai bine, poate i-ar fi redescoperit calităţile. El însă hotărî că nu are timp de pierdut şi, luîndu-şi calul cel verde, se întoarse în galop în reţeaua socială. Ea mai avu timp să schimbe câteva cuvinte cu el din turnul ei de fildeş, în care se întorsese în grabă, neştiind cu ce a greşit. Apoi îl văzu fără de veste dispărând în zare. Nici un mesaj pe care cristalele fermecate reuşiră să îl lase pe pagina lui nu mai primi răspuns. După o scurtă perioadă de amărăciune, prinţesa se resemnă: ea nu avea nici o vină, vraja era greu de rupt. Dar poate, într-o zi…După o lună, cristalele fermecate îi aduseră vestea că prinţul apăruse din nou în pădurea virtuală. Numai că acum galopa pe lângă castelele altora. Pesemne, şi el era legat de un blestem, să caute mereu pe cea pe care o pierduse şi să nu o găsească niciodată…

Anunțuri