Cele mai interesante calătorii sunt cele de la care nu aştepţi nimic. Mai mult, călătoriile în care se pleacă din obligaţie, cu un oarecare sentiment de constrângere, s-ar putea să fie cele mai interesante şi să ofere cele mai plăcute amintiri. Adesea călătoriile mult aşteptate, concediile la care se visează un an întreg, minuţios aranjate şi prospectate, se dovedesc a fi cel puţin plictisitoare, dacă nu chiar nesuferite…în timp ce cele neplanificate, cu bagaje făcute în grabă, pot însemna cele mai plăcute momente.

Explicaţia e simplă (şi e valabilă nu numai pentru evenimente ci şi pentru relaţii): acolo unde nu sunt aşteptări ridicate, călătorul are o anumită relaxare, este gata să întâmpine cu bunăvoinţă ceea ce îi rezervă viitorul apropiat. Cei care întâmpină acest viitor în mod tensionat nu au cum să aibă o călătorie plăcută pentru că tensiunea lor iniţială va creşte progresiv pe măsură ce aşteptările lor nu se realizează.

Mâine (mai bine zis azi) plec şi eu în vacanţă…furată de prea multele preocupări ale lui august, am uitat că am ales o insulă şi nu o peninsulă ca anul trecut. Ideea de insulă este foarte atrăgătoare pentru toţi cei suprasolicitaţi şi care trăiesc într-un oraş sufocant ca al nostru. Faptul că nu am reuşit să termin nici unul din materialele la care mă gândeam mă face să îmi închid bagajele fără nici un entuziasm. Dar, cine ştie? Nu am mai fost demult pe o insulă…

Anunțuri