Omul virtual prezintă o diferenţă semnificativă faţă de omul real: este „dezbrăcat” de convenţii sociale. Comunicarea prin scris mănâncă mult mai mult timp decât comunicarea orală, deci trebuie eliminat tot ce se poate. În afară de asta, nu există comunicare nonverbală şi paraverbală (nici indicatorii de statut social) şi nici o „istorie a comunităţii” (comunitatea e prea mare, satul global)…deci, pentru mulţi, acţiunile convenţionale îşi pierd sensul. Omul virtual este un om pragmatic, care îşi satisface nevoile psihologice şi interesele în primul rând. De câte ori nu vedem pe forumuri utilizatori care intră doar când au nevoie de ceva? Cer un sfat, o informaţie, se plâng de ceva, apoi, după ce primesc ce au nevoie, dispar. Unii nu se gândesc că şi alţii ar putea avea nevoie de sfaturile, opiniile sau încurajările lor. Alţii nu numai că nu se gândesc, dar nici nu îi interesează: Ia tot ce poţi şi fugi.

Putem privi problema dispariţiilor virtuale şi din altă perspectivă. Una mai puţin dură…Explicaţii posibile:

– gestionarea paralelă a existenţelor reală şi virtuală cere timp şi efort: ele pot să nu se sincronizeze, iar existenţa reală să exercite presiuni care să întrerupă sau să anuleze existenţa virtuală;

– talentul şi disponibilitatea pentru comunicarea scrisă pot să fie inconstante: lipsa de inspiraţie sau lipsa de energie pentru a formula gândurile în cuvinte pot să ducă la sincope echivalente cu absenţele din lumea reală;

– identităţile virtuale multiple cer şi ele timp şi efort: multiplicarea necontrolată a identităţilor şi apartenenţelor poate să ducă pe individul respectiv într-o criză şi să fie nevoit să renunţe brusc la o parte dintre ele;

– lumea virtuală e o capcană, o „gaură neagră” care soarbe personalitatea indivizilor până la retragerea completă din lumea reală: unii se întorc în real prin gesturi radicale precum „sinuciderea”.

Iată cum fără să vrem subiectul ne duce spre întrebarea de ce există lumea virtuală…este bine sau rău că există? Unde este echilibrul între cele două lumi? Care este formula perfectă?

Anunțuri