Duminică, 13 septembrie 1987

(Cerneala luceşte frumos într-o lumină de 40 de waţi. În curând vom deveni cu toţii cârtiţe – s-a dat un decret imposibil prin care fiecare familie nu trebuie să consume mai mult de 42 kilowaţi pe lună – când noi consumăm dublu, doar cu frigider şi televizor, fără congelator, radiator sau maşină de spălat automată.)

Ieri după-masă, în drum spre discoteca din Teatru, m-am întâlnit cu Mona. Nu ne mai văzusem demult. M-a întrebat ce am făcut la treapta a doua. I-am spus că am luat zece la fizică, mulţumită Guşteriţei care mi-a băgat în cap în patru luni de meditaţii toată fizica din care nu înţelesesem nimic de la madam Hino, timp de doi ani de liceu. (Am învăţat ceva foarte important de la ea: că la examen, pentru că sunt condiţii de stres, „se aplică reflexul” pe care trebuie să ţi-l creezi prin antrenament intelectual. Totuşi nu îmi doresc să o mai văd vreodată pe Guşteriţă: a fost prea dură, credea că dacă ne umileşte şi ne ameninţă, ne ambiţionează.)

Mai întâi am stat într-un cerc cu unii din colegii de la Bălcescu (aflu că Alina, Băjea şi Bărbuceanu au picat de la mate-fizică la mecanică) iar apoi m-am mutat în cercul lui Raoul et comp. (el părea cam supărat, nu ştiu de ce). Din muzica noastră au dat Depeche Mode („Strange Love”), Pet Shop Boys („Brothers”, „It’s a sin”) iar la Status Quo („In the army now”) am plecat cu Cristina acasă. Ea stătuse cu Sam toată seara, ca să îi facă în ciudă lui Pisic, aşezat ca niciodată în dreptul primei boxe. Însă după aceea nu a putut să mai scape de Sam, care a venit cu noi spre casă ca să o conducă…Am ajuns la 20,55, m-am strecurat în casă nevăzută şi am pretins că am ajuns la ora limită (20,00). Aşa că merg şi sâmbăta viitoare la discotecă!

(La naiba! S-a terminat vacanţa. Din nou sunt numărul LNB 1040…Mi-am călcat uniforma şi am agăţat umeraşul pe uşa camerei. Nu ştiu unde o fi panglica de pus pe cap.)

Anunțuri