Ca să mă gândesc la acest subiect, pornesc de la ceva ce am auzit acum două zile: Deşi nu sunt cu nimic superioare bărbaţilor, femeile în grup sunt mai puternice decât bărbaţii în grup. Cu alte cuvinte (continui eu), femeia la plural are o intensitate mai mare decât bărbatul la plural. Aşa pare să fie, dar de ce se întâmplă una ca asta? …Ştim că femeile vorbesc mai mult, sunt mai empatice, implică mai mult afectele în comunicare, sunt mult mai bune interprete ale comunicării nonverbale, au o intuiţie mai dezvoltată. Ei şi? Coeziunea lor de grup e destul de scăzută, chiar dacă au tendinţa să nu migreze prea mult dintr-un grup în altul (cel mult să frecventeze mai multe grupuri deodată sau să fie elemente de legătură între grupuri mici). Ce altă explicaţie mai putem da? „Frustrarea nativă” a genului slab? Nu e suficient.

Nici o oră mai târziu , explicaţia mi-a venit de la o prietenă (discutam despre altceva): Diferenţa între femei şi bărbaţi este una de evoluţie afectivă. Bărbaţii nu ating maturitatea afectivă decât printr-o relaţie de lungă durată cu o femeie matură din acest punct de vedere. (Genul masculin are nevoie de o simbioză cu genul opus care îl ajută „să crească”. Reciproca, însă, nu este valabilă.)

(Şi eu, care construiam invers lanţul cauzal…credeam că bărbaţii care sunt singuri nu îşi găsesc o pereche din cauză că nu sunt maturi 🙂 ).

Întorcându-ne la inegalitatea între femeie/bărbat la plural, reiese că grupul de bărbaţi întotdeauna va fi eterogen (ei vor fi în diverse stadii de „evoluţie” afectivă)…în timp ce grupul de femei va fi omogen (mare parte din ele vor fi mature afectiv).

Anunțuri