Luni, 30 septembrie 1991

Sunt în Bucureşti de o săptămână. Am încercat de când am venit să obţin cazare la cămin, fără nici un rezultat. Cei de la Sociologie spun că nu acordă locuri de cazare celor care sunt la două facultăţi (ce absurd! e vina mea că am intrat la două facultăţi şi vreau să le termin pe amândouă?) iar cei de la Politehnică spun că, din moment ce mă transfer de la zi la seral, nu am dreptul la loc în cămin…să îmi dea Sociologia. Şi aşa, plimbată de la unul la altul, am rămas fără nici un loc. Am mai fost cu tatăl meu pe la câteva cămine (ce figuri au administratorii!! urâte personaje) dar nu ne pricepem să negociem şi să plasăm cadouri. Am fost şi pe la câteva potenţiale gazde. Cer foarte mult (2000 de lei pe lună) faţă de ce oferă, şi sunt foarte departe de facultăţi. Eu am venit aici să învăţ, nu să stau la zece kilometri de bibliotecă.

În rest, oraşul mi se pare atât de aglomerat, mulţime de trecători pe trotuare – te întrebi unde se tot duc, în miezul zilei…nu reuşesc să mă obişnuiesc cu autobuzele care intră în viteză în staţie, şi trebuie să sari jos când încă nu s-au oprit din mişcare. Şi distanţele acestea uriaşe! Cum au trăit oamenii de aici, consumându-şi jumătate din viaţă pe drumuri? Dar praful pe care îl înghiţi într-un autobuz aşa-zis modern? Dar durerile de cap insuportabile după doisprezece staţii de hopuri luate cu acceleraţie maximă?

Mâine încep cursurile. Ce mă fac ?! Se pare că în oraşul acesta uriaş nu este nici un loc pentru mine…

Anunțuri