În mediul real, legitimarea liderilor de opinie prin puterea politică a dispărut. A spune că cineva este la vârful unui partid politic stârneşte mai degrabă suspiciune decât recunoaştere. Liderii politici, ca şi celelalte tipuri de lideri de opinie, se legitimează pe căile adiacente, adică prin cele două mecanisme care mai funcţionează: legitimarea socială (statusul social) şi legitimarea mediatică.

Legitimitatea liderilor de opinie este direct legată de tipurile de putere pe care le deţin. Cineva are putere de expert sau de referinţă într-un domeniu profesional, şi devine lider de opinie pe cale statutară. Sau, cineva are putere de informaţie şi devine lider de opinie (cazul actorilor mediatici) pe cale mediatică, de această dată. Sau, cineva are putere formală (are o poziţie de conducere într-o organizaţie importantă)şi devine lider de opinie.

Ceea ce deconcertează însă pe analist este că, în cazul spaţiului virtual, poate să nu existe nici o legătură între statutul social al cuiva şi legitimitatea pe care o are. Căile prin care cineva poate ajunge lider de opinie diferă destul de mult de spaţiul real, pentru că se exploatează mai puţin puterea de expert sau de referinţă, şi mai mult puterea de informaţie, ca şi (un aspect nou) puterea de relaţie. În blogosferă sunt câteva criterii după care recunoaştem liderii de opinie:

– frecvenţa mare cu care „trăiesc” în mediul virtual;

– vârsta „mai mare” decât a altor identităţi virtuale;

– numărul mare de conexiuni (acestea dau o imagine despre puterea de relaţie);

– nişa pe care se află plasaţi (cel mai important element în legitimarea ca lider de opinie).

Ceea ce este sigur este că liderii de opinie din spaţiul real nu sunt automat şi lideri în spaţiul virtual (sunt lideri doar dacă se verifică criteriile de mai sus). De asemenea, există lideri în spaţiul virtual care sunt un fel de „eminenţe cenuşii”…nu sunt deloc vizibili în spaţiul public real.

Anunțuri