De curând am participat la o activitate care m-a scos din SNSPA şi m-a obligat să interacţionez cu un mediu academic eterogen…100% românesc, în orice caz: organizare care a lăsat de dorit, lipsă de informare pentru participanţi, regrupare îndoielnică a resurselor, desfăşurare superficială pentru misiunea dificilă a grupului, ceea ce a dus (din punctul meu de vedere) la eşecul acţiunii. Ziua respectivă m-a făcut să mă întreb (din nou) de ce mecanismele organizaţionale din învăţământul superior sunt atât de anchilozate.

Unul dintre motive ar fi că organizaţiile de la nivel superior din învăţământ nu sunt conduse de „manageri” ci de „profesori” (universităţile) sau (alte organizaţii de la acest nivel) de „funcţionari”. Pentru ca o organizaţie să îşi realizeze misiunea în condiţii eficiente este nevoie de management adecvat, în primul rând. Un management performant ar face ca toate blocajele (inclusiv cele atât de dificile, care ţin de controlul calităţii în învăţământul superior) să se dizolve. Din câte am observat, unele organizaţii dintre cele amintite au noroc şi sunt conduse de un om/o echipă cu abilităţi manageriale dezvoltate. Altele, însă, au o astrogramă mai modestă şi se mulţumesc să plutească în oceanul prezentului, cu credinţa că orizontul va fi senin în continuare.

(M-am gândit în ultimele zile că mai există încă o categorie în modelele de învăţământ, pe lângă cele comentate săptămâna trecută – „medieval”, „contractual”, „partenerial”,”spiritual” – este modelul „paralel” în care profesorul şi studentul trec pur şi simplu unul pe lângă altul prin sălile de curs: nu au nici o relaţie, nici „feudală”, nici contractuală, nici partenerială, nici sufletească…)

Probabil că Facultatea de Comunicare este prea altfel decât celelalte şi, venind din interior cu o stare de spirit mai viu colorată, nu mă potrivesc cu exteriorul…

Anunțuri