S-a spus că secolul XX a fost secolul vitezei. În acest caz, secolul XXI este secolul acceleraţiei, pentru că timpul pare că se comprimă: viaţa se desfăşoară ca o cursă de formula unu în care piloţii nu înţeleg prea bine nici de ce se află în cursă, nici unde vor să ajungă şi mai ales cum vor să ajungă. Pentru că nu au timp să înţeleagă…viaţa a devenit un şir de senzaţii tari, nu mai este loc pentru privit înapoi sau în jur. Între altele, comprimarea timpului atinge relaţiile sociale şi (mai ales) relaţiile interpersonale. Stabilirea relaţiilor de cuplu decurge sub acelaşi semn al urgenţei, prin practica dating-ului. „Ei” se gândesc, în modul cel mai pragmatic, că nu au timp decât pentru o vizionare. Doar un test-drive, ca să îşi dea seama dacă maşina e suficient de performantă şi oferă în cursă suficiente senzaţii ca să merite alegerea ei. „Ele” îşi doresc mai degrabă să comunice, dar se gândesc că „ei” funcţionează altfel decât ele şi că mai bine acceptă ocazia decât să rămână fără oferte. Convorbirile, reale sau virtuale, sunt o negociere printre rânduri. Mă aleg cu ceva din întâlnirea asta? Dacă nu, eu sunt un om ocupat, nu am timp să te cunosc…

În mod logic, multe din relaţiile închegate în acest fel eşuează. Apoi, şi ei şi ele se plâng că „nu au cunoscut nici o persoană serioasă”. Nici nu aveau cum: calitatea unei relaţii este direct proporţională cu timpul investit pentru construirea ei…

Anunțuri