Spirala tăcerii, o teorie la modă astăzi, este invocată în special pentru explicarea fenomenelor din sfera comunicării politice. În realitate, ea are aplicaţii multiple în comunicarea din spaţiul public: în organizaţii (comunicare internă şi externă), în media tradiţionale (relaţia dintre media şi opinia publică), în relaţiile internaţionale (crearea imaginii de ţară). Pe mine m-au interesat nuanţele pe care le capătă teoria în spaţiul virtual. Într-o comunicare ştiinţifică din 2006 am demonstrat că „spirala tăcerii”, invizibilă în spaţiul real, devine vizibilă în spaţiul virtual: pe un blog sau pe un forum se poate vedea şi analiza modul în care se formează opinia dominantă în legătură cu un fenomen sau persoană publică din spaţiul real, precum şi mecanismul prin care cei minoritari sunt reduşi la tăcere.

Dincolo de această „vizualizare” a mecanismului formării spiralei opiniei dominante, teoria poate fi aplicată în spaţiul virtual făcând abstracţie de spaţiul real. În blogosferă există părţi disjuncte, curente de opinie care diferă foarte mult de la o reţea virtuală la alta. Însă fenomenul spiralei (al „spiralelor” mici şi numeroase, de fapt) există şi are o intensitate mai mare decât în spaţiul real. Ipotezele formulate de Noelle Neumann arată astfel:

1. Indivizii îşi formează o reprezentare a succesului opiniilor în mediul lor social. 2. Dispoziţia indivizilor de a se exprima public este variabilă în funcţie de aprecierea pe care o fac. 3. Dacă aprecierea este contradictorie opiniei proprii, individul nu se va exprima sau îşi va converti opinia la curentul dominant. 4. Există o corelaţie între aprecierea prezentă şi aprecierea anticipată (credinţa că opinia dominantă va fi la fel în viitor). 5. Dacă individul crede că în viitor se va schimba intensitatea opiniei majorităţii, se va orienta după tendinţa întrevăzută în viitor.

(1) În spaţiul virtual, reprezentarea distribuţiei opiniilor se formează foarte uşor pentru că participarea înseamnă cuvânt scris şi înregistrat. De asemenea, reprezentarea virtuală a opiniilor este lipsită de echivocul reprezentării în mediul real (unde se poate face intuitiv sau pot exista informaţii insuficiente). (2) Dispoziţia indivizilor de a se exprima public depinde mai puţin de estimarea opiniei majoritare cât de alţi factori, între care unul important este aprecierea competenţei şi legitimităţii proprii (blogosfera este privită din ce în ce mai mult ca un spaţiu al liderilor de opinie). Însă, de aprecierea opiniei majoritare depinde altceva foarte important: apartenenţa indivizilor la reţelele virtuale. (3) Dacă aprecierea e contrară opiniei proprii, individul se va abţine de la exprimare nu numai datorită nevoii de recunoaştere socială, ci şi pentru a preveni eventualele reacţii negative (explicite) din partea celor majoritari. (4)-(5) Prognozele sunt slabe în spaţiul virtual, pentru că aici opinia colectivă ia întorsături neaşteptate: microspiralele multiple de pe bloguri nu lasă loc pentru crearea unei impresii despre evoluţia opiniei în viitor.

Mai sunt şi altele de comentat, cum ar fi relaţia dintre minorităţi, majorităţi şi crearea opiniei dominante (în curând…).

Anunțuri