Nu ştiu dacă acest week-end are un potenţial conflictual mai mare (indicat de o conjunctură astrologică 🙂 spun experţii) sau este doar o întâmplare să văd în cartierele virtuale pe care le frecventez câteva conflicte simultane…cert este că de ieri mă gândesc la diferenţa între conflictele din spaţiul virtual şi cele din spaţiul real.

Ca să identificăm diferenţele, trebuie să ne amintim de alte câteva formulate cu alte prilejuri: a) comunicarea electronică diferă de comunicarea faţă-în-faţă prin lipsa elementelor adiacente (mimică, intonaţie, postură – care în mediul real completează sensul mesajului); b) lipsa imediată a feed-back-ului favorizează interpretările (aluziile, presupunerile, deformările, etichetările -foarte obişnuite în cultura noastră naţională); c) identităţile parţiale din spaţiul virtual dau o informaţie trunchiată despre personajele reale, de multe ori completată în mod greşit de imaginaţia receptorilor; d) anonimatul conferit de username-uri, distanţa spaţială şi lipsa unei eventuale sancţiuni din partea comunităţii fac ca agresivitatea verbală să se manifeste mult mai uşor decât în spaţiul real.

Odată cu aceste observaţii ne dăm seama de ce conflictele interpersonale din spaţiul virtual se pot naşte mult mai uşor şi amplifica mult mai repede (până la criză) faţă de spaţiul real. Iar rezolvarea lor înseamnă cel mai des retragere, separare, rupere de legături virtuale sau chiar reale…

În ceea ce priveşte conflictele intragrupale (conflicte în interiorul unui grup) dinamica acestora este complicată de existenţa unor fire invizibile între membri: conversaţiile private sau contactele din mediul real (pentru că unii membri ai grupurilor au o legătură dublă, virtuală şi reală). Aceste fire nevăzute fac ca de multe ori evoluţia conflictului să fie de neînţeles pentru spectatorii neimplicaţi. Au existat idei, precizări, atitudini, opinii care au rămas doar în spaţiul privat sau în mediul real. Acestea fac ca în parcurile, stadioanele, cafenelele sau casele virtuale să se vadă doar o mică parte din patologia reală din grupul respectiv, partea „manifestă” (partea „latentă”, ca la un imens aisberg, ramânînd „în spate”). Asta face ca şi gestionarea conflictului să fie greu de realizat chiar şi pentru cineva care şi-ar asuma rolul de mediator sau pentru un lider de opinie… se termină fie prin disoluţia grupului (caz extrem), fie prin eliminarea/retragerea unor membri care ajung în minoritate, fie prin încetarea temporară a comunicării colective, după care grupul se reface cu membrii mai consecvenţi. Iar liderii de opinie au mai multe alternative: fie iau poziţie într-o tabără sau alta (ceea ce înclină serios balanţa, dar nu duce automat la stingerea conflictului), fie îi elimină pe cei pe care îi consideră instigatori ai conflictului, fie se retrag temporar şi îi lasă să îşi gestioneze singuri problemele, fie nu mai comunică deloc cu grupul în conflict, pentru a demonstra că nu doreşte să fie implicat.

Analiza se poate întinde şi mai mult, dar deja am depăşit lungimea normală a unei postări :).

Anunțuri