Acest articol este o continuare a celui de pe blogul Manei, căreia îi mulţumesc cu acest prilej pentru titlui pe care mi l-a acordat recent 🙂

Între oameni şi organizaţii poate fi stabilită destul de uşor o similitudine în analiză, cu deplasarea corespunzătoare a unor concepte. Este interesant de aplicat la nivel individual schema celor patru cadrane care caracterizează raportul dintre imagine şi realitate (la oameni devine raportul dintre imagine personală şi „eu”): avem două axe, pe cea orizontală (plus în dreapta, minus în stânga) realitatea/eul, pe cea verticală (plus în sus, minus în jos) imaginea pozitivă/negativă. Obţinem patru cadrane, binecunoscute în analiza de imagine: realitate şi imagine pozitive, realitate pozitivă/imagine negativă, realitate negativă/imagine pozitivă, realitate şi imagine negative. Cu observaţia că schema este valabilă doar pentru segmente de „publicuri” iar imaginea este destul de complexă, astfel încât termenii „pozitiv”- „negativ” nu sunt neapărat relevanţi. Întrebarea este cum şi unde ne încadrăm, ca indivizi… omul realizează operaţia de încadrare de unul singur, pe o bază subiectivă. Şi de fapt, încadrarea operează cu parametrii imagine de sine -imagine „externă” (în cel mai bun caz, în care vrea şi poate să îşi aprecieze corect imaginea „externă”). Deosebirea între organizaţii şi oameni este că primele sunt realităţi colective, pe care un grup le percepe şi le poate caracteriza. Omul însă nu proiectează în afară decât imagine: eul (realitatea interioară) rămâne necunoscut în unele aspecte chiar şi pentru el însuşi, cu atât mai mult pentru majoritatea indivizilor. În această ordine de idei, blogurile pot fi cu atât mai deconcertante pentru că par că oferă o secţiune a eului, dar de fapt tot imagine sunt…ele lasă să se întrevadă doar, pentru „cunoscători”, câte ceva din „eu”.

Anunțuri