Duminică, 25 noiembrie 1990

„Oamenii aceştia, lîngă care stai ceasuri întregi şi care stau ceasuri întregi lângă tine, spre a nu obţine nimic nici unii nici alţii, sunt atât de anoşti încât nu te poţi nici măcar despărţi de ei. (…) Mă gândesc la A.V. De ce are ecouri de mediocritate uneori? Poate a comunicat prea mult cu oameni mediocri. I s-au pus întrebări mediocre şi a trebuit să le răspundă. Calitatea se păstrează numai prin întrebări de calitate, sau măcar de sinceritate.”(Constantin Noica).

Nu există nici o deosebire între mine şi un pustnic care trăieşte într-o grotă de munte. El s-ar hrăni cu pâine şi apă, eu- cu false relaţii. Falsele relaţii nu întrunesc nici măcar calificativul de „suficient”, voiam să spun de „necesar” – nu pot sta nici ca pâine, nici ca apă sufletească. Dacă mâine toţi cei cu care vorbesc de aici din oraş ar înceta să mă mai caute, nu aş încerca nici o părere de rău – aş tace poate mai mult, şi mai sincer. Dar aşa- naufragiat care îşi roade centura de piele, sperând că va ajunge la un ţărm.

Post Scriptum după optsprezece ani: Întotdeauna când nu ne simţim bine într-un context social, să nu ne gândim că suntem anormali. Poate în altă parte (reală sau virtuală) există un context în care ne potrivim şi ne simţim bine.

Anunțuri