Mi-a plăcut subiectul acesta de ieri seară de la „Ora de ştiri” nu numai pentru că a adus  în discuţie aspecte legitime (un site tip „lista neagră a angajaţilor” determină probleme juridice: posibila calomnie sau denigrare prin informaţii trunchiate, substituirea instanţelor oficiale din justiţie cu altele, informale şi iinvizibile – dar şi probleme morale: persoanele listate nu ştiu că sunt nominalizate şi nu au cum să se apere, orice informaţie din spaţiul virtual este informaţie publică, dar contextul nu este controlabil sau verificabil) ci şi pentru că a subliniat din nou unele caracteristici ale comunicării în mediul virtual: intensitatea şi longevitatea „mesajelor”, amploarea şi efectele patologiilor, imposibilitatea verificării unor emiţători sau a unor informaţii.

În plus, subiectul  a atins o temă mai puţin discutată în managementul organizaţiilor: cum ar fi bine să se procedeze cu angajaţii care au atitudini şi acţiuni (intenţionate sau neintenţionate) care pot afecta grupul de lucru sau organizaţia? Este bine să fie sancţionaţi, oare? Sancţiunea ar putea să fie una de acest gen, publică? …Răspunsul pe care îl dau teoriile recente din management este categoric NU. Sancţiunea a încetat să fie văzută ca o modalitate potrivită de motivare; mai mult decât atât, este important ca avertismentele (sancţiuni în fază incipientă), fie ele formale sau informale,  să nu fie acordate în public sau cu martori. În echipele mici, nominalizarea unui comportament nedorit al unui angajat poate duce la extinderea lui. În al doilea rând, o scădere a stimei de sine a angajatului şi o creştere a nivelului de stres prin conduită arogantă nu pot fi de ajutor pentru randamentul grupului.

În fine, dezbaterea mi-a amintit  un moment de acum câteva luni în reţeaua de ONG-uri neoficiale (în care mă aflu şi eu, ca manager 🙂 ) în care unul dintre noii veniţi a insistat mult să facem asemenea nominalizări pe forum. Eu aş fi avut pe cine să trec pe listă, dar m-am abţinut din motivele enumerate deja…chiar dacă un angajat nu s-a comportat bine,  „răzbunarea” în spaţiul virtual nu este echitabilă. În al doilea rând. pot să îmi iau responsabilitatea unei asemenea etichetări, care poate să îi afecteze viaţa? În al treilea rând, sunt diferenţe mari de la organizaţie la organizaţie. Un angajat care nu a comunicat bine cu un manager de un anumit tip poate să se simtă mai apreciat şi motivat într-o altă organizaţie – totul este o problema de climat şi de definiţie. În fine, nici un manager care a întâlnit un angajat într-o anumită etapă a vieţii sale nu ştie cum va evolua în continuare, de-a lungul anilor. Oricine are dreptul să îşi schimbe viziunea, abilităţile sau stilul de comunicare.

Anunțuri