(A fost odată ca niciodată, un calculator care se îmbolnăvise…) 

Imediat ce apăru fratele cel mic, acesta preluă chiar dacă nu avea mare experienţă şi avea nişte structuri logice mult mai încurcate decât fratele mai mare, aproape 100% din sarcini. Este adevărat că se bâlbâia şi sărea de la un subiect la altul, dar bine că se achita de obligaţii! Cel vechi putea să stea liniştit acum şi să aştepte o internare la spital.

După vreo două săptămâni apăru o doctoriţă stagiară care, dornică să îşi perfecţioneze abilităţile, spuse că îl operează gratis la domiciliu, nu e nevoie de spitalizare. Operaţia se desfăşură destul de greu, având în vedere mediul cu perturbări de origine hiperkinetică, cu medicul uşor surprins, pentru că nu se aştepta să opereze sub presiune. Totuşi, lucrurile evoluară satisfăcător. Toate cunoştinţele şi amintirile pacientului fură scoase pe un creier de împrumut („ah! de ce nu au şi oamenii o memorie externă”, suspină în gând prietena calculatorului) în timp ce creierul electronic fu spălat de toţi viruşii care îl infectaseră. După ce operaţia se termină, avu loc reaşezarea structurilor logice. Dar aici, surpriză…calculatorul, deşi afişa o figură proaspătă după trezirea din anestezie, refuză să se lase încărcat. Acceptă vaccinul multivalent şi structurile de bază, dar când veni vorba de structuri de detaliu care l-ar fi ajutat la comunicarea intercalculatoare, leşină în mod repetat. Ba chiar trebui să fie resuscitat de două ori. „Inima, şopti doctoriţa, sau creierul. Eu am păţit aşa şi, când am insistat, a murit de tot.” Îi recomandă să ceară sfatul unui cardiolog sau neurochirurg  – problemele de acest gen depăşeau competenţa ei. În continuare, din prudenţă, luară hotărârea ca toate amintirile şi cunoştinţele să fie salvate separat (din motive necunoscute, fratele mai mic refuză să le primească!) într-o bibliotecă electronică.

Şi aşa, calculatorul intră într-un concediu prelungit…şi binemeritat, până la următorul tratament.

Anunțuri