Două studente  de la masteratul Comunicare Politică mi-au făcut o bucurie azi la examen – şi care poate fi una din mulţumirile unui profesor, decât să vadă o lucrare bine documentată şi utilă, pe un subiect „neelucidat” atât în analiză cât şi în practică?

Câteva concluzii la care am ajuns împreună, în urma prezentării:

– pentru un scop ca acesta nu trebuie o campanie, ci un program care să se întindă pe mai mulţi ani: cu alte cuvinte, o viziune strategică coerentă şi  independentă de schimbarea guvernelor – însă, toate campaniile au fost contextuale şi nelegate una de alta;

– în ceea ce priveşte campaniile care au fost, demersurile au fost punctuale iar diseminarea lor a fost foarte proastă (despre primele campanii nu s-au găsit uşor informaţii relevante);

– neadecvarea campaniilor la „produs” adică la caracteristicile ţării pentru care se proiecta imaginea;

– lipsa componentei de comunicare strategică pentru publicul intern, care este un public de primă mărime şi purtător de imagine.

Din analiza lor a reieşit că singurul demers concertat şi care respectă cât de cât algoritmul de proiectare al unei campanii a fost campania realizată simultan pentru imaginea României în Spania şi Italia (însă şi aici analiza a descoperit inadvertenţe, cum ar fi confuzia actorilor instituţionali care comunică, lipsa informaţiilor post- campanie, comunicate cu volum insuficient de date, organizarea evenimentelor care lasă de dorit…şi în consecinţă, o diferenţă a receptării campaniei în media externă (critic) faţă de media internă (laudativ).

Paşi mulţi şi mărunţi mai sunt de făcut în comunicarea instituţională ….

 

Anunțuri