Am auzit în mai multe cazuri pe unii autori de blog spunând: Blogul este ca un copil. Trebuie să îl îngrijeşti în fiecare zi, să îl hrăneşti, să îl întreţii, să pierzi timp cu el…să îl creşti, cu alte cuvinte. Aşadar, mai mulţi autori din blogosferă îşi pun problema relaţiei lor cu blogul. Blogul este mai mult decât o simplă „creaţie”, „expresie”, „oglindă” – este o construcţie dinamică,  consumă timp şi efort. Adesea, entuziasmul începutului nu lasă să se vadă problemele care pot să apară mai târziu: lipsa de inspiraţie, dificultatea menţinerii ritmului în perioadele de provocare profesională sau personală. Sunt momente în care motivarea intrinsecă ce animă de obicei pe autorii de bloguri se transformă într-un sentiment monoton al obligaţiei sau al „responsabilităţii faţă de cititori” (pun ghilimele pentru că nu ştiu cât e de reală).

Continuînd analogia, putem identifica mai multe faze de evoluţie, după criteriul relaţiei între autor şi blog:

– „copilăria”: este o perioadă care urmează imediat lansării blogului, de explorare a posibilităţilor şi nevoilor psihologice proprii, de exersare a capacităţii de exprimare, de adoptare şi aplicare a unui set de valori care orientează pe autor (ca o „socializare primară” în blogosferă);

– „adolescenţa”: intrarea şi participarea la reţele virtuale, descoperirea altora şi întreţinerea relaţiilor, schimbul de valori şi adaptarea la grupul virtual („socializare secundară”);

– „maturitatea”: echilibrul între exprimare şi interacţiune, între autor şi grup, între virtual şi real; blogul este deja clar poziţionat, atât pentru grup cât şi pentru cititori, iar relaţia autorului cu blogul se conservă;

– Există probabil şi „bătrâneţea”, în care se reduce „metabolismul” blogului şi interacţiunea cu alţii: cum însă blogul meu nu a ajuns la această vârstă şi nici blogurile vecine, mă limitez la descriere…

Ar mai fi de discutat aici probleme ca: durata fiecărui stadiu, factorii de trecere de la un stadiu la altul, posibilitatea „renaşterii” unui blog, metamorfozele/transformările care ies din tiparul celor patru stadii..poate, data viitoare :).

Anunțuri