După cum se vede, minciuna (sau altă variantă a ei, mai neagră sau mai gri): manipularea, dezinformarea, exagerarea, omisiunea) nu apare deloc între alternativele de mai sus, pentru că nu vreau să discut deocamdată despre oamenii rău intenţionaţi. Ci despre cei bine intenţionaţi: cei care spun că sunt de partea Binelui.

„Spun adevărul, nu vreau să te mint” auzim adesea în convorbiri interpersonale. Dar cum este adevărul? Este unul unic, îl cunoaştem?  Adevărul nu este unic, pentru că este subiectiv şi parţial: este interpretarea proprie despre adevăr, cunoaşterea individuală care este inevitabil limitată. Nu îl putem cunoaşte pe deplin, mai ales când este vorba de probleme sensibile cum ar fi „binele altuia”, „atitudinea altuia”, „dorinţele altuia”. În această interpretare, teoriile filosofice cu privire la adevăr sunt implicite, variabile de la un individ la altul, şi dau naştere la bariere de comunicare. Aparent, se implică întotdeauna ca valoare adevărul- corespondenţă, dar în realitate este adevărul-coerenţă (adevărul care se potriveşte cu restul cunoştinţelor pe care le am) sau şi mai şi, adevărul-pragmatism (adevărul care îmi este util). Iată de ce, expresia de mai sus înseamnă de fapt…Asta este realitatea mea (proiecţia mea asupra prezentului şi viitorului). Însă în ce măsură avem dreptul să impunem această proiecţie, mai ales dacă implică şi roluri, atitudini sau sentimente ale altora? Nu cumva este mai bine să evităm subiecte sensibile (disimulare) sau să nu le deschidem deloc (tăcere)? Este „afirmarea adevărului” o scuză, chiar dacă perspectiva afirmată le face rău altora?

Iar dacă transferăm afirmaţia în registrul comunicării publice…în ce măsură responsabilitatea organizaţiilor trebuie să se manifeste la acest nivel? „Spune adevărul” sună un principiu din relaţiile publice. Dar ar trebui să existe şi nuanţe ale acestui principiu…adevărul afirmat nu trebuie să lezeze pe alţii (mai ales pe alţii aflaţi într-o situaţie asimetrică) şi trebuie să nu contravină binelui public. Deci cuvintele şi afirmaţiile celor care comunică în spaţiul public trebuie bine cântărite din acest punct de vedere.

(Însă din câte văd mulţi actori colectivi din spaţiul public nu au ajuns încă nici măcar să cunoască şi să aplice „principiul adevărului” dar să se mai gândească şi la nuanţe…)

Anunțuri