…Este tema pe care mă invită să scriu studenţii de anul III care au câştigat un concurs şi trebuie să construiască un blog  şi să îl întreţină (grea misiune 🙂 ).

Unde este echilibrul între viaţa profesională şi cea personală? Putem formula reguli? Aici atât realităţile cât aspiraţiile sau percepţiile pot să varieze atât de mult, încât avem un continuum: de la cei care pur şi simplu nu doresc să aibă viaţă profesională (femeile care aleg să fie mame sau soţii, sau „şomerii de carieră”) până la extrema cealaltă, oameni care nu au viaţă personală pentru că îşi închină tot timpul construirii unei cariere. Percepţiile din exterior pot să fie variate, ca şi raportul între „imagine şi realitate” (respectiv, pot fi oameni bănuiţi că „îşi sacrifică familia pentru carieră” şi de fapt să aibă o relaţie de cuplu sudată). De asemenea, raportarea la situaţie poate să difere de la individ la individ (oameni cu sarcini lejere dar cu un management prost al timpului, şi care se definesc drept ocupaţi pentru că aşa percep ei autoîncărcarea relativă) sau aspiraţiile (oameni fericiţi cu situaţia pe care o au, chiar dacă sunt supraîncărcaţi).

Să mai observăm că bariera între viaţa personală şi profesională se pune şi în funcţie de vârsta şi de perioada din viaţă şi priorităţile fiecăruia. De exemplu, oamenii trecuţi de 50 de ani pot să aibă problemele de familie rezolvate (copiii mari, relaţia de cuplu foarte veche) şi să dispună de mult timp pentru viaţa profesională: bariera la ei se va muta în acest sens. În timp ce oamenii tineri (care sunt şi părinţii unor copii mici, adesea) vor tinde adesea să mute bariera spre viaţa personală (atât cât se poate, cu pierderea de timp într-un oraş aglomerat cum este al nostru).

Care este situaţia la nivel statistic? Nu cred că în ultima vreme bariera „se mută” mai des spre viaţa profesională, aşa cum am fi tentaţi să credem: viaţa personală se leagă de nevoi psihologice şi indivizii vor găsi mereu modalităţi de a le satisface, indiferent cât de multe solicitări organizaţionale ar avea. Iar echilibrul despre care vorbim nu este nici cauză nici efect al creşterii numărului de divorţuri (acolo cauză este restructurarea valorilor şi instituţiilor sociale, faptul că familia ca instituţie şi relaţiile din interior se reaşează pe baze mai liberale).

Cum va evolua situaţia în viitor? Va rămâne constantă: capacitatea oamenilor de a se implica în viaţa profesională este limitată, cantitativ vorbind. Putem vorbi însă de calitatea vieţii personale. Aceasta, într-adevăr, cu disoluţia valorică despre care vorbeam şi răcirea relaţiilor afective de toate tipurile, calitatea vieţii personale este în scădere (în special la români). Patologia socială intensifică acest proces determinat de fapt de globalizare. Nu îmi face deloc plăcere să mă gândesc la asta, aşa că mă opresc aici  😦

Anunțuri