Pentru generaţia 70 este un prilej de uimire continuă să contemple dezvoltarea noilor generaţii. Generaţiile „mijlocii” sunt ale oamenilor pentru care timpul a curs şi curge mai domol decât acum – pe când cele care vin sunt din secolul supervitezei. Aşadar, generaţiile vechi şi mijlocii privesc noile generaţii cu surprinderea unui om care vede trecând pe lângă bicicleta pe care pedalează cu oarecare detaşare, un supersonic. Dar nu numai viteza de reacţie şi de mişcare surprinde la „oamenii cei noi”. Ci schimbarea radicală a limbajului, modului şi mai ales a mediului de comunicare. Mai precis, epoca studentului entuziast care aplauda la „scenă deschisă” prelegerile profesorilor celebri a rămas undeva în istorie. Feed-back-urile tăcute şi invizibile  însă rapide şi la unison au devenit o regulă.

În fiecare an în care lansez proiectul Intelligent Communication o fac cu o oarecare emoţie. Nu poţi să ştii dinainte dacă o colecţie de oameni tineri (promoţiile diferă destul de mult între ele, ca nivel şi dispoziţie) vor agrea o idee oarecare (chiar dacă ea s-a dovedit viabilă în anii anteriori).

Însă răspunsul din seara aceasta a venit prompt şi cu o viteză mai mare decât la promoţiile anterioare: la numai câteva ore după lansarea proiectului în sala de curs, locurile au fost ocupate integral…ăsta da, record :). Să dorim succes echipelor Intelligent Communication, de aici şi de pretutindeni!

Anunțuri