Ştiu că există obiectiv, această criză financiară. Nu reuşesc să am o idee clară despre amploarea blocajelor în lanţ care s-au întâmplat (nu sunt specialist în finanţe, nici în economie) aud însă că ele există într-adevăr. Totuşi…în mod reflex, aplic grila de analiză din teoria crizelor. Orice criză de sistem/organizaţională este o criză de comunicare şi o criză de imagine (ele se determină şi se includ una pe alta, de la stânga la dreapta). Observăm cum antreprenorii şi managerii sunt marcaţi de lipsa de lichidităţi şi de necesitatea de a-şi „reduce motoarele” forţat uneori. Unii dintre ei aveau proiecte în curs de realizare pe care le stopează sau renunţă. Alţii aveau operaţiuni financiare care se blochează în derulare, investiţii sau achiziţii la care renunţă de teama de a nu rămâne în pagubă. Deci, activitatea unor organizaţii se restrânge, în unele cazuri din prudenţă sau calcul. Şi aşa începem să observăm că lanţul cauzal funcţionează şi invers, crizele de imagine determină/ întreţin crizele organizaţionale, sau cele de sistem…

În cazul nostru, angajaţii sunt cei mai afectaţi de criza de imagine…ei nu văd concret blocajele financiare. Nu sunt factori de decizie şi nu pot sugera soluţii sau implementa schimbări în sensul dorit. În schimb, trăiesc cu frica în sân că mâine vor fi concediaţi, şi nu vor găsi nimic de lucru pentru că toate firmele îşi reduc activitatea. Mai mulţi dintre ei îşi construiesc planuri B despre ce vor face dacă rămân fără lucru: pentru prima dată „lumea de afară” nu mai este o opţiune. Pentru ei, criza de imagine devine o criză personală…

Mă gândeam la asta ieri, când am cumpărat un suvenir de primăvară de la o tarabă. Vânzătorul mi-a mulţumit exagerat, cu invitaţia de a reveni şi eventual de a „comanda” noi sortimente. Am recunoscut la el, dintr-o privire, starea de spirit pe care o numesc deja „îngrijorare de criză”.  Hm…m-am gândit în timp ce plecam. Iată cum stările interioare sunt mai puternice decât cele reale. Nu este de mirare că gândurile atrag realul

Anunțuri