Ce nu te omoară te ajută să trăiești
                                                          Ce nu te omoară te face să-ți dorești să mori

Nu am citit romanul Torturaţi-l pe artist despre care vorbea Mana acum câteva zile. Şi nici nu vreau să îl citesc, pentru că mi s-a părut diabolică ideea de a provoca situaţii de viaţă în care un copil să sufere fizic şi psihic, pentru a-l determina să creeze cândva produse artistice de calitate. „Jocul de-a Dumnezeul”,  temă care m-a impresionat în studenţie în romanele lui John Fowles, pare a fi dus prea departe în acest roman.

Dincolo de aceasta, m-am gândit la mai multe aspecte legate de suferinţă şi de rolul ei în viaţa oamenilor. Mai întâi, capacitatea de a suferi diferă extrem de mult de la o persoană la alta. Sunt oameni pentru care viaţa este o trecere dintr-o suferinţă în alta…încep prin a suferi din probleme sentimentale, apoi din probleme de orgoliu, şi sfârşesc prin a avea probleme de sănătate. Alţii, dimpotrivă, trăiesc într-o stare de mulţumire relativă, chiar dacă viaţa pare să nu le ofere prea multe împliniri (aceştia, datorită stării interioare echilibrate, se îmbolnăvesc mai puţin decât ceilalţi).
Aşa ajungem la un alt subiect interesant, motivele care provoacă suferinţa. Să ne amintim (mai ales noi, fetele) momente în care un prieten/prietenă ne-a destăinuit un necaz pentru care suferea – iar noi am gândit în sinea noastră, cu obiectivitate: „dar acesta nu este un motiv să suferi…”. Pentru unii oameni, motive minore (nu m-a băgat în seamă, a întârziat la întâlnire, nu a vorbit cu mine în vizită la mama) devin cauze de suferinţă majoră, pentru că se leagă de stări de spirit preexistente; din motiv în motiv, se formează un lanţ din care nu mai pot ieşi. Astfel, unii oameni ajung chiar ca în romanul amintit, însă doar pentru că şi-au creat şi atras singuri cadrul acela de referinţă. 

Un alt aspect care merită analizat este modul în care este tratată suferinţa. Exteriorizată sau nu, împărtăşită cu toţi care vor să asculte sau numai cu câţiva apropiaţi de suflet. Privită ca pedeapsă divină/încercare, sau ca împrejurare nedreaptă/coşmar (pe extreme). Considerată ca prilej de învăţare şi devenire spirituală, sau drept condamnare şi  înlănţuire trimisă de nu-se-ştie-cine. De aici înţelegem că rezultatele suferinţei sunt foarte diferite de la un individ la altul. Numai în anumite cazuri se vor declanşa resorturile de exprimare şi de sublimare prin creaţie. În altele, nu va fi decât o alunecare în propriul eu…

Anunțuri