(Să ne întoarcem de la psihologie la comunicare…)

Adesea oamenii cred că, dacă nu se înţeleg cu cineva şi reuşesc (cunoscând întâmplător regulile comunicării nonverbale) să travestească perfect afectele reale într-o dispoziţie social acceptabilă, şi-au atins scopul de a preveni un potenţial conflict. Adesea chiar auzim: Eu am vorbit frumos cu el/ea. Nu eu am început…” În realitate însă, oamenii comunică la nivel subtil. Astfel încât afectele reale, cele „ascunse”, sunt deja codate şi transmise celuilalt printr-un limbaj imperceptibil. Nu este de mirare că „partea cealaltă” devine subit „duşman” ale cărui scopuri, interese, valori par diametral opuse. După cum obişnuiesc să subliniez de câte ori apare ideea de conflict în discuţia cu studenţii: un conflict nu este atât o realitate cât o percepţie. Dacă i-am transmis cuiva un mesaj „subteran” agresiv sau lipsit de apreciere, mesajul se va întoarce la noi purtând o încărcătură cel puţin egală de agresivitate neexprimată şi astfel, conflictul sare peste primele două trepte de intensitate şi se instalează direct în stare de tensiune. Iar de la tensiune la luptă nu este decât un pas…

Exerciţiu: gândiţi-vă la o persoană în legătură cu care nu aveţi sentimentele cele mai cordiale. Încercaţi să transformaţi atitudinea din interior (cu aspecte negative) în atitudine predominant pozitivă (posibilităţi: identificarea calităţilor, amintirea unor clipe agreabile trăite împreună, analiza obiectivă/din exterior a unor întâmplări neclare, renunţarea la bunurile/privilegiile aflate în dispută, dacă există). După aceea reveniţi, menţinând atitudinea schimbată, şi observaţi modul în care evoluează relaţia problemă (chiar în lipsa unor demersuri explicite de comunicare sau de schimb de viziune).

Anunțuri