Există momente, la începutul carierei, în care angajatul este „judecat” foarte dur de cei care l-au angajat…însă de obicei el nu îşi dă seama de asta. Şefii direcţi (şi top managerii, dacă cunosc cazul noului venit) au o atitudine de genul „să-l aruncăm în foc, să vedem dacă merită investiţia…” Chiar dacă diplomele, calificările şi eventual cariera şcolară a angajatului sunt foarte bune, superiorii au prea puţină încredere în competenţa lui, din cauza lipsei de experienţă. Este un nărav des răspândit în organizaţiile româneşti, de a „pune răul în faţă”, de a începe cu suspiciunea, nu cu încrederea; cu negativ, nu cu pozitiv. Exemplu concret: se dă o sarcină cu un termen imprecis (se spune „mâine” dar sarcina este prea complexă ca să fie gata peste noapte) şi se aşteaptă rezultatul un număr mic de zile. Dacă angajatul nu produce nimic vizibil (deşi poate a lucrat sau s-a documentat), i se ia sarcina fără nici un cuvânt şi se transferă altui membru mai vechi al organizaţiei. Acestea sunt deficienţe ale comunicării, dar şi ale manifestării autorităţii…ce ar trebui să facă un angajat în această situaţie, în care nici măcar nu a fost prevenit? Bineînţeles, îşi face în primul rând reproşuri şi se întreabă unde a greşit. Unii se descurajează atât de mult încât se gândesc că nu sunt făcuţi pentru un anumit domeniu. Alţii îşi dau seama că lipsa de comunicare a fost problema (deşi în momentul în care un şef nu îţi acordă credit, sunt puţine canale de comunicare deschise către el şi se activează multe bariere). Iar handicapul de imagine personală cu care pleacă angajatul în carieră nu este de neglijat. Soluţia este perseverenţa: vor mai fi ocazii în care apar sarcini dificile şi urgente, totul este ca acestea să se fructifice.

Anunțuri