Din ceea ce observ în lumea (era să spun „jungla”) firmelor, prejudecăţile despre care se vorbeşte în manualele de comunicare nu numai că există, dar există într-o formă chiar mai adâncă decât mi-am închipuit. Comunicarea este privită drept: un act natural (toată lumea se pricepe la comunicare – „deci noi managerii, cu atât mai mult”), o vrajă care permite oricui are bagheta magică să transforme peste noapte imaginea unei firme, sau să o creeze pornind de la zero; o amestecătură între promovare şi organizare de eveniment: diferenţa între domenii ca şi între noţiuni şi tipuri de strategii estre total în ceaţă;  şi ce este mai rău, calitatea de expert în comunicare nu este recunoscută. Eficienţa comunicării este confundată cu rapiditatea ei (A, nu ai creat strategia aia de brand şi promovare? Te aştept de cinci zile!) sau cu volumul ei (A, doar atât ai scris pentru site-ul de prezentare? Atât de puţin!?). Observaţii pentru manageri: volumul  şi eficienţa comunicării sunt invers proporţionale. Arta unui comunicator se măsoară în capacitatea de a concentra informaţia, nu de a o dezvolta. De asemenea, strategiile de comunicare eficiente nu se proiectează fără nici un suport: există o perioadă de strângere de informaţii care nu poate fi eliminată. Observaţii pentru comunicatori: adaptarea la cerinţele nerealiste ale clienţilor trebuie să aibă o limită (dincolo de care meseria cade în derizoriu); în plus, nu trebuie arătate niciodată clienţilor elemente de „bucătărie” (nu vor înţelege nimic) ci produsul finit. De încercat şi de văzut :).

Anunțuri