Am mai vorbit până acum despre identităţi parţiale şi identităţi multiple, dar acum am auzit despre un fenomen nou: identităţi polare.  Acestea sunt două „personalităţi” diametral opuse, care se pot crea fie în virtual (ambele în virtual) fie între real şi virtual (o identitate virtuală care să fie polară celei din spaţiul real). Avantajul în acest joc de rol ar fi că nimeni nu bănuieşte de obicei că cele două identităţi pot aparţine aceleiaşi persoane…fireşte, intenţia este de a pune în practică diverse strategii cu impact asupra structurii informale a unui grup.

Legat de asta, citesc o poveste interesantă între subiectele de examen de la şansa I ID (la itemii de sinteză sunt mai multe poveşti instructive, ar merita un blog separat cu tema Poveşti din organizaţii 🙂 )

Pe blogul organizaţiei mele a apărut la un moment dat ID-ul „anger” care a început să posteze din ce în ce mai des mesaje în care încearcă să îi facă pe ceilalţi să vadă că organizaţia lor este una autoritară, în care toţi sunt legaţi de managerul lor prin mijloace de supraveghere şi coerciţie. El încerca să demonstreze că pot fi uniţi şi pot ajuta la crearea unei altfel de culturi, bazată pe competenţă. Angajaţii pot fi responsabili de propriile lor fapte şi pot avea mai mult curaj în a-şi promova ideile şi de a demonstra că sunt mai bune decât ale celui care conduce.

În fiecare zi aproape se postau noi mesaje, fără nici o replică din partea colegilor, poate prea speriaţi ca să aibă vreo reacţie. Până într-o zi în care unul dintre ei s-a gândit că poate „anger” are dreptate şi prin participarea deschisă şi responsabilă a fiecăruia pot construi o organizaţie performantă, cu abilităţi competitive. În curând „anger” reuşeşte să capteze atenţia generală şi se decide convocarea unei şedinţe în care managerul general va fi înştiinţat că, dacă nu le acceptă deciziile, vor părăsi compania.

În ziua şedinţei toată lumea se întâlneşte în sala de reuniune însă nimeni nu ştie încă cine este „anger”, cel care le-a deschis ochii cu privire la calea care trebuie urmată în continuare. Surpriza vine în momentul în care se dovedeşte că „anger” era chiar managerul general. El a mărturisit că a jucat acest rol diametral opus celui din viaţa de zi  cu zi din dorinţa de a crea o echipă unită şi motivată în dezvoltarea pe viitor a firmei.

Ei, iată o strategie originală…

Anunțuri