Se spune că „managerii îşi merită angajaţii” şi invers, „angajaţii îşi merită managerii”. Afirmaţia directă este valabilă pentru că managerii formează angajaţii într-un anumit spirit (le stimulează sau nu responsabilitatea, respectul  pentru colegii de echipă, corectitudinea ş.a.) iar reciproca este valabilă pentru că şi angajaţii influenţează managerii (angajaţii obedienţi şi servili vor provoca întărirea tendinţelor dictatoriale).

Totuşi, dacă privim longitudinal în viaţa unui individ, observăm de multe ori că a avut „şefi” care semănau între ei, oarecum. Şi, dacă privim longitudinal în viaţa cuiva care a avut funcţii de conducere,  observăm că a avut de gestionat un anumit tip de angajat: s-a lovit des de un anumit tip de probleme (fuga de atribuţii, superficialitatea, fluctuaţia ş.a.) . Pentru angajaţi, „portretul şefului” nu a fost doar un efect al alegerii inconştiente a unui anumit tip de climat. Iar pentru manager, „portretul angajatului” nu a fost doar efectul unor vicii de selecţie. În realitate, este vorba de lecţii de viaţă, de probe – acestea apar şi în viaţa personală şi în viaţa profesională. Dacă un manager s-a confruntat în mod repetat cu problema dependenţei angajaţilor, a slabei lor implicări în decizie, aceasta a fost pentru că trebuia să îşi însuşească el, mai întîi, lecţia respectivă…

Anunțuri