Există dependenţă de droguri, de ţigări sau de alcool. Există dependenţă de practici, de rutine, de oameni sau de relaţii. În fine, există dependenţă de anumite alimente (cum ar fi ciocolata sau cafeaua). Totuşi, la boală nu ne gîndim că ar putea crea dependenţă…oamenii pretind că îşi doresc să fie sănătoşi, că nu vor să se mai chinuie. La nivel comportamental, par să facă tot „ceea ce trebuie” ca să se vindece. Şi totuşi, vindecarea nu vine…Pentru că (şi vorbim  despre maladiile lungi şi cronice) ei ajung să se obişnuiască cu boala lor atât de mult, încât ea ajunge să facă parte din structura lor intimă, din identitatea lor. După ani de zile „împreună cu boala” nu îşi imaginează cum ar fi viaţa fără componenta respectivă. Aşadar, le este frică să se vindece – sau nu vor să se vindece, pentru că le este mai comod cu hibridul pe care l-au compus de nevoie şi preferă status quo-ul.  Mai mult, frica de schimbare sau dependenţa rămân inconştiente (la nivel expresiv, se afirmă dorinţa de vindecare). Probabil nici psihologii sau medicii nu pot să identifice unde există o dorinţă autentică de schimbare: ea se dovedeşte doar odată cu rezultatele terapiei/tratamentelor, prin îmbunătăţirea stării pacientului.

Anunțuri