Am văzut aseară la „Ora de ştiri” despre sondajul Insomar cu tema „Toleranţa la români”. Că aceasta se situează la cote scăzute, nu este o surpriză pentru nici un sociolog.  Că rezultatele pe palierul cel mai intens  „căsătoria unui membru al familiei cu…” arată o respingere unanimă pentru categorii sensibile, iar nu este o supriză. Dar – fără a vorbi despre palierul maxim ci despre cel lipsit de nuanţe – topul discriminării arată aşa: 21,4% dintre români resping persoanele cu HIV/SIDA, 20,5% resping pe homosexuali, 14,5% resping persoanele cu handicap fizic sau psihic. Surprize sunt însă: vestea că toleranţa de fapt s-a îmbunătăţit faţă de 2008 (?! să ne bucurăm că românii au făcut un pas de melc…) şi nivelul foarte ridicat al intoleranţei la locul de muncă: 36,8% dintre români nu doresc să fie colegi cu persoane cu HIV, 46,9% nu doresc să fie colegi cu persoane cu handicap, 54% nu doresc să fie  colegi cu homosexuali. Şi, ultima supriză se leagă de prezentarea ştirii drept ştire pozitivă de unele media (ziare.com), când situaţia numai roz nu este: nu îmi dau seama dacă este manipulare sau superficialitate… Aşadar, suntem în Europa doar geografic. Până acum am luat de la europeni doar ce era mai rău: fast fooduri, indecenţă, cultura consumului …respectul faţă de om nu reuşim să ni-l însuşim, cu nici un chip.  Ştiu că popoarele intolerante se conservă mai bine şi au o viaţă mai lungă, totuşi nu îmi pot reprima tristeţea. Uneori îţi pare rău că te-ai născut într-un popor/familie şi te întrebi de ce ai nimerit acolo. Să pleci? Nici dacă pleci nu poţi să scapi de „traista cu umbre”…Să rămâi? Să pleci?

Anunțuri