Ieri seară. Televizorul stă deschis din greşeală pe Antena 3. Şi vorbeşte singur…O cunoscută moderatoare, fost purtător de cuvânt al guvernului, are  ca invitaţi consilierii candidaţilor la preşedinţie. În diagonală, îmi trec pe la urechi explicaţiile, interogaţiile şi încrucişările de săbii verbale. Punctează cine se impune la cuvânt, cine reuşeşte să plaseze un mesaj, cine ocupă mai mult din spaţiul emisiunii, cine are prezenţă scenică mai convingătoare ş.a…..după câteva evaluări involuntare de genul acesta ale celor prezenţi (asta înseamnă să fii profesor la Comunicare! ai reflexe), mintea merge mai departe pe pilot automat şi scoate la iveală grila lui Charaudeau pentru dezbateri televizate. O opresc brusc pentru că devin conştientă de inutilitatea analizei.

Hei, oameni buni, politicieni şi consilieri, aruncaţi o privire dincolo de scenă, în întunericul sălii…în focul schimbului de replici, nu aţi observat că majoritatea spectatorilor au plecat. Aţi rămas închişi în teatru, cu o mână de spectatori fideli, dintre care unii mai sunt acolo pentru că sunt concurenţi şi la un moment dat or să urce pe scenă, iar alţii îşi câştigă existenţa din despicatul firului în patru pe seama spectacolului-fără-spectatori. Iar premiul cel mare se va acorda în final pe seama câtorva turmentaţi care vor vota: unii din amintire, alţii din empatie, alţii din simpatie  nejustificată, iar alţii din tentaţie pentru nişte recompense fantomă. În timpul scurt care a rămas, voi actorii şi regizorii vă veţi încinge creierele gândindu-vă cu ce să  îi tentaţi…sau cum să vă identificaţi cu ei mai tare…cum să le valorificaţi amintirile…sau cum să le daţi iluzia că nu sunt turmentaţi ci aleg în cunoştinţă de cauză. Şi pentru că, privit la rece, spectacolul nu are o regie serioasă ci este o improvizaţie, premiul cel mare se va acorda la întâmplare. Asta şi meritaţi, de fapt…

Anunțuri