Văd că se vorbeşte mult despre  ideea României de bun simţ. Realitatea tristă este că România de bun simţ nu există (pe frustrarea aceasta s-a mizat atunci când s-a adoptat sloganul). Sau poate există undeva ascunsă şi nu se vede…ceea ce se vede este o Românie stresată, lipsită de decenţă şi educaţie, dezechilibrată şi nesigură. De un an încoace, prosperitatea iluzorie dobândită după 2000 pare să se spulbere fără drept de apel. Viaţa colectivă pare  un tren aşezat pe şine nu se ştie de cine, care se îndreaptă cu viteză maximă dar nu ştie unde…şi stresul este maxim pentru că urmează o deraiere, în lipsa unei soluţii providenţiale. Ei, aici întrebarea este cine poate să găsească direcţia bună. Vreme de cinci ani o bună parte dintre români au crezut că un marinar este o alegere bună, pentru că ar fi ştiut să ţină cârma. Acum românii, în majoritate,  nu mai cred asta. Dar cine? Cine? Aşteptările sunt mari, şi presiunea – la fel. Aproape este de crezut că va câştiga nu cel mai bun, ci cel mai rezistent.

Dincolo de asta, era previzibil pentru circul electoral ca acest slogan să fie furat de la un candidat la altul. La fel de previzibil era să nu fie multe idei şi de aceea o idee bună să fie disputată şi exploatată la maxim. Totuşi, mi-aş dori să se demonstreze că există suficiente proiecte pentru România încât să nu fie nevoie ca cei care candidează să se prade intelectual…


Anunțuri