Fericirea care îi năpădi după venirea noului frate nu dură mult. Se observă repede că mintea celui mai mic frate era cam complicată. Tot afişa că trebuie să dea drumul la o anumită structură logică şi că nu poate fără „key” adică fără o parolă. Hint-urile pe care le dădea el însuşi către locuri bine intenţionate din oraşul virtual nu folosiră la nimic.

Mai rău, în mijlocul unei sesiuni de lucru prin străini (că doar ăsta era rolul lui )  alarma se transformă în paralizie parţială. Notebook-ul părea normal până când încerca să redacteze…moment în care înţepenea brusc. Un doctor pe care nu îl mai solicitase până atunci şi care era întâmplător de faţă făcu o investigaţie sumară. Accepta doar să comunice cu lumea, însă refuza să lucreze. Avea o zonă a creierului care nu fusesese conectată şi se comporta ca o leziune – ba mai mult, ameninţa să se extindă. Se pare că parola pe care o cerea cu disperare ori de câte ori se trezea ar fi trebuit livrată de la cumpărare. „Du-te înapoi la magazin şi întreabă de parolă”, o sfătui doctorul. „Omule, nu ştii ce spui„, gândi ea. „Ceea ce pentru alţii e uşor, pentru mine poate să fie imposibil. Poate peste două săptămâni să apară timp să ajung la magazin…”

Anunțuri