De multe ori nu înţelegem care este rostul unor călătorii (reale sau simbolice): nu înţelegem de ce suntem îndreptaţi spre aceste drumuri care nu se leagă direct nici de vacanţe, nici de main professional activities şi nici de proiecte din viitorul apropiat. De ce, pentru cineva care este aglomerat cu activităţi de rutină sau închis implacabil în casă, lucrurile se înlănţuie în mod misterios şi se trezeşte în avion în drum spre altă ţară?…Întrebarea asta mă face să îmi amintesc de un drum chinuitor spre Timişoara pe care l-am făcut acum doi ani şi jumătate. Conducerea facultăţii hotărâse, pe bună dreptate, că avem nevoie de un training pe proiecte internaţionale, şi pentru trainingul de la Bucureşti nu mai erau locuri. În cele trei zile de deplasare nu m-am ales decât cu: aşteptări pesimiste cu privire la viitorul proiectelor europene pentru România,  o plimbare luungă pe-nserat, sub sălciile de pe malul râului, şi cu privelişti minunate în lungile ore de privit pe fereastra trenului. Bilanţul fiind atât de slab în legătură cu scopul călătoriei, m-am întrebat atunci de ce. Răspunsul l-am primit parţial anul acesta, când am ajuns, în ciuda tendinţelor de blocaj şi a crizei generale de finanţări, să fac parte  dintr-un proiect internaţional de cercetare. Acum, proiectul este pe sfârşite, şi nimic nu anunţă alte drumuri în viitorul apropiat. Totuşi, am impresia că rostul ascuns al acestor drumuri este de a mă pregăti pentru altele. Materiale sau spirituale, cine ştie…

Anunțuri