(Am făcut o nouă excursie în spaţiul virtual ca să văd efectele dezbaterii de joi, dar şi cum se cristalizează intenţiile de vot. Faţă de data trecută, excursia a fost ceva mai scurtă pentru că m-am lămurit mai repede. )

Teoria nimerită ca să explicăm turul II nu mai este spirala tăcerii, ca în turul I:  pentru că se repetă, la fel ca acum patru ani, situaţia în care candidaţii sunt „umăr la umăr” şi sondajele sunt irelevante (marja de eroare fiind de 3% şi diferenţa indicată fiind de +/- 6%; în plus nici un sondaj nu avea cum să „prindă” efectul dezbaterii de joi, vizionată de 4,9 milioane de telespectatori). În schimb, o teorie prin care am putea privi lucrurile este agenda setting, prin termenii de framing (încadrare)  şi priming (amorsaj). Încadrarea se referă la modul în care media construiesc diferenţiat  problemele şi le configurează ca mize publice vitale, iar amorsajul se referă la instituirea acestor probleme drept criterii de evaluare a candidaţilor.

Numai că aceste efecte sunt foarte divizate: pentru că media au fost partizane în această campanie iar orientarea lor a fost vizibilă (valabil şi pentru audio-vizual şi pentru online) publicurile stau în preajma „cadrului” la care au aderat, iar între  grupurile de aderenţi nu există comunicare. S-ar spune că în mod paradoxal, după 20 de ani de „democraţie”, s-a revenit la situaţia din 1990, în care media promovau perspective foarte diferite (şi exagerate) despre realitate. Pentru fiecare din audienţele divergente, modul în care îşi explicau realitatea şi receptau candidaţii era un continuum foarte coerent. Şi acum, modul în care audienţele Realitatea, Antena 3 primesc mesajele şi acţiunile candidaţilor este foarte diferit faţă de modul în care le primesc audienţele B1 şi Hotnews, respectiv audienţele mediilor online (blogosfera şi twittosfera).

Pe segmente concrete din online: electoratul stabil al celor doi candidaţi a primit mesajele foarte subiectiv (tot ce făcea şi spunea „candidatul lor” era bine) iar electoratul „liber” (votanţii altor candidaţi din turul I) a privit dezbaterea foarte critic dar a promovat „votul util” („nu îmi place X” /” X a greşit” dar „votez pe X ca să scăpăm ţara de…”). Un caz interesant mi s-a părut receptarea de pe Twitter (un segment pretenţios, foarte acid, care respinge total media ca fiind manipulatoare): nota dominantă era neîncrederea, şi au contat doar „punctele înscrise” („meciul de box”) dar şi, aproape egal, comunicarea nonverbală (a râs/ s-a strâmbat/ a gesticulat etc…).

Anunțuri