Ziua de astăzi a fost anacronică. Soarele de iarnă a răsărit peste o altă lume decât cea de aseară. Realitatea actualizează încă odată ceea ce părea imposibil: reluarea filmului de acum cinci ani. Numai că de data asta reluarea se face într-un alt registru, mai grav, pe un fundal de criză economică, cu clivaje social-emoţionale pronunţate şi cu blocaje de comunicare  între actori/publicuri. Răsturnarea situaţiei şi ingredientele de suprapunere a campaniei şi votului (sondajele electorale anunţate de unele televiziuni în ziua votării, cifrele şi zvonurile vehiculate pe Internet) precum şi ciudăţeniile cu iz de servicii secrete (penele de curent şi anunţurile lui Videanu, care au părut un plan bine pus la punct) au adus mentalul colectiv  aproape de isterie. După trauma campaniei, urmează trauma rezultatului.

Aşadar, soarele a răsărit peste un oraş trist şi alienat: cum este posibil să adormi cu un preşedinte şi să te trezeşti cu altul? Cum să fii obligat să suporţi împreună cu ceilalţi o soartă pe care nu ai vrut să o alegi? De ce să  tragi consecinţele unui destin colectiv pe care nu ţi l-ai asumat? Blogosfera, lumea academică şi  (mai larg) pătura urbană cu studii superioare sunt consternate şi în doliu. Sfântul Nicolae a uitat să se roage pentru noi. Dar poate că nu era momentul…poate că există ceva în lecţia asta dură, ceva ce românii nu au reuşit să înveţe, de aceea revine. Să ne gândim bine, în următorii cinci ani, ce trebuie să învăţăm de aici ca să nu se mai repete.

Anunțuri